Vladimir Nabokov a adus în ficțiune odată cu Lolita, un personaj nou. Nimfeta, seducătoare și tragică, a dat feminității un chip înduioșător și trist, a luminat abisul și pulsiunile secrete din ființa bărbatului. Dar o scriitoare japoneză, Yōko Ogawa îndrăznește să îngroașe cele două figuri înlănțuite într-o relație și mai complicată, sado-masochistă, alcătuind o poveste sulfuroasă și întunecată în Hotel Iris, romanul de mici proporții, dar dens și complicat.
O mică stațiune anonimă, un hotel la malul mării cu nume de floare, o insulă în larg în formă de ureche și un vapor care face regulat curse – toate schițează un vag decor japonez extrem de simplu. Aici trăiește Mari, o adolescentă care lucrează la hotelul familiei, prinsă în menghina unui program strict, dominată de o mamă autoritară, în preajma căreia apare și o servitoare hoață, care o urmărește atent.
Umbrele nu lipsesc din viața fetei, care are imprimată în memorie pierderea tatălui și a bunicului în niște împrejurări violente. Iar violența o asociază cu prezența masculină, cu virilitatea. Un incident petrecut în hotel, când o prostituată provoacă un scandal din cauza unui client, cu insulte și acuzații, fata percepe-n vocea lui o putere și o agresivitate ce o atrag magnetic. Îl urmărește pe bărbat, află că locuiește pe insula din larg, că duce o viață solitară, că lucrează independent ca traducător din rusă.
Traducătorul pretinde că în afară de comenzile primite pentru a tălmăci texte din domenii precise, cele mai multe științifice, tălmăcește pentru propria plăcere un roman în care personajul feminin se numește Marie, iar experiențele eroinei par să fie tot de natură masochistă, așa cum reiese din detaliile pe care i le oferă. Romanul din roman are valoarea unei ferestre prin care fata întrezărește o experiență insolită, și apoi de oglindă cuprinzând din unghiuri neașteptate, chiar povestea lor. Traducătorul însuși insistă pe coincidența numelui fetei, Mari, cu numele eroinei, Marie.
Așa începe viața dublă a fetei: munca în hotel, păstrându-și ținuta impecabilă pretinsă de mamă, până la pieptănătura perfectă, vizitele pe insulă cu atracția jocurilor sado-masochiste. Mari descoperă plăcerea doar în momentele de umilință și durere intensă, traducătorul în rolul bărbatului dur, violent, necruțător. La fiecare vizită, cei doi împing experiementele mai departe, transformă obiectele domestice din casa modestă, dar curată și ordonată până la manie, în surse ale dominației și supunerii.
Se poate numi dragoste relația lor? Mai curând o dependență cu rădăcini psihanalitice dureroase. Fata a crescut într-o atmosferă tensionată, cu o mamă autoritară și mereu nemulțumită, cu o afecțiune reprimată față de un tată blând, așa că pierderea tatălui și a bunicului a născut un gol sufletesc și un dezechilibru în viața cotidiană. Atracția ei spre bărbatul care are o vârstă incertă, între a tatălui și a bunicului ei dacă ar fi trăit compensează absența, tot așa cum violența amintește de împrejurările tragice ale morții celor doi bărbați din familie.
Despre traducător se vorbește că și-ar fi strangulat soția. Jocurile crude, cu lovituri dure și tentative de strangulare pornesc din trauma insuportabilă a morții soției într-un teribil accident, provocat de o eșarfă și un tren la care el a fost martor, ca și sora soției. Soția lui ținea în brațe copilul surorii ei, l-a salvat într-un mod miraculos, cu prețul propriei vieți. Nepotul, acum student, vine pe insulă, șederea lui adâncește misterul, în ciuda multor lucruri pe care fata le află de la el.
Nepotul are talent la desen, face studii de arhitectură, a primit o bursă în străinătate, dar este mut, i-a fost tăiată limba pentru a-l salva de o tumoare. Bilețele schimbate îi clarifică fetei cât de cât trecutul celor doi și drama care-i leagă. Tânărul îi aduce fetei și alternativa relației erotice, dar fără șanse de a o salva, căci tânărul rămâne prea puțin și pleacă prea curând, comunicarea lor stă sub semnul secretului și al trădării.
Romanul îngroașă până la deformare natura feminină și pe cea masculină, fragilitatea și supunerea femeii și agresivitatea bărbatului, până devin măști, nu întâmplător, dată fiind tradiția măștilor în teatrul japonez. Finalul adâncește stranietatea din povestea celor doi singuratici, fiecare căutând disperat cale de salvare. În arhetipurile din Lolita nabokoviană, în cuplul vârstnicului sadic și al masochistei imberbe, se pot ghici siluetele a doi dansatori pe frânghie, peste abisul lăuntric unde se pot prăbuși oricând.
Yōko Ogawa, Hotel Iris, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina, Editura Humanitas fiction, 2014, 192 pag.