Thomas Enger este revelația romanului polițist norvegian al ultimilor ani, romanul de față a apărut în 2010 și s-a vândut în aproape 20 de țări, în mai multe dintre ele fiind bestseller. O casă de filme a cumpărat drepturile de ecranizare. Când citești toate acestea, la primul contact cu cartea, nu poți rămâne indiferent. Nici nu poți să eviți o anume reticență, publicitatea agresivă însoțește, de multe ori, cărți aproape lipsite de valoare. De la început trebuie să spun că nu este cazul, chiar dacă am început lectura cu poticneli, iar începutul nu este prea încurajator. Dar Thomas Enger e un profesionist, știe să-și cucerească cititorul, căruia îi întinde capcane diverse, obligându-l să nu mai lase cartea din mână.
„La doi ani după ce și-a pierdut fiul într-un incendiu care i-a mistuit apartamentul și i-a produs arsuri grave – scriu editorii pe scurt –, jurnalistul Henning Juul își reia activitatea, cu speranța că munca îl va ajuta să accepte pierderea suferită. Cazul pe care vrea să-l investigheze este inedit pentru Norvegia: cineva descoperă într-un cort cadavrul unei tinere lapidate, pe jumătate îngropată în pământ. Crima pare să fi fost comisă după un ritual musulman, impus de legile sharia. Poliția crede că a găsit vinovatul, dar jurnalistul, singurul care își dă seama de complexitatea cazului, începe cercetări pe cont propriu.”
Dar cam tot ce ați citit în paragraful anterior, deși perfect adevărat, înseamnă doar piste false. Este adevărat că în poveste apar și imigranți pakistanezi, unii dintre ei ocupându-se de traficul cu droguri și făcând parte dintr-o grupare extrem de dură de răufăctori, este adevărat că unii dintre imigranți se străduie să impună legile strcite ale musulmanilor, este adevărat că începe să se formeze un curent de teamă că toată societatea norvegiană se va transforma sub influențele asiatice, dar toate acestea nu fac decât să ascundă adevărații făptuitori ai crimei. Mai multe piste false, spuneam, se oferă pe rând cititorului, care nu poate avea decât satisfacție când e obligat să le abandoneze pe rând. Ajutat de un misterios informator, ca în cazul Watergate, jurnalistul află că tânăra studentă ucisă lucra la un film. După ce citeste scenariul, jurnalistul începe cercetările pe cont propriu. „Scopul filmului e să scoată în evidență ce se petrece în lumea de azi, ceva ce, cândva, ar putea deveni o obișnuință în Norvegia, dacă principiile islamiste extremiste câștigă teren și sunt lăsate să adune din ce în ce mai mulți adepți. Curând nu va mai conta că suntem norvegieni sau musulmani. Cum credeți că va arăta Oslo peste treizeci, patruzeci de ani? Probabil că vom fi cu toții musulmani, îndoctrinați și bine-crescuți. … Să-i facem pe oameni să gândească…. Foarte puțini oameni consideră că legea norvegiană ar trebui înlocuită cu sharia.”
Romanul este bine scris, are suspans, traducerea nu schioapătă. Personajul principal, jurnalistul care și-a pierdut fiul într-un incendiu este memorabil, nu numai pentru că lucrează aproape de unul singur, ci și pentru tenacitate, inteligență, prezență de spirit.
Finalul e încântător pentru că promite un volum nou în care s-ar putea elucida enigme mai vechi.
Thomas Enger – Ars, Editura Litera. Traducere din limba engleză de Petru Iamandi