Nintendo, cel mai mare producător mondial de console de jocuri video, va începe să vândă o nouă versiune de Wii în 2012, iar un model prototip va fi dezvăluit în iunie la expoziția E3 Expo din Los Angeles, scrie Bloomberg.
Noua consolă trebuie să ajute la revitalizarea câștigurilor și la combaterea concurenței din partea Sony și Microsoft. Nintendo trebuie să lupte și cu jocurile de un dolar bucata de pe iPhone sau cu jocurile gratuite oferite de pe rețelele sociale.
Noua consolă Wii ar putea avea un controller cu display touch-screen, suport pentru imagini HD și va avea prețul între 350 și 400 de dolari. Oficialii Nintendo au declarat că au vândut mai mult de 86 de milioane de console Wii de la debutul său în 2006.
În comparație, Sony estimează că a vândut 50 de milioane de PlayStation 3 până la sfârșitul lunii trecute, în timp ce firma de cercetare Barclays estimează că Microsoft a vândut circa 52 de milioane de console Xbox 360 până la sfârșitul lui martie.