Succesul inregistrat de modelul din clasa mica Micra i-a convins pe japonezii de la Nissan sa lanseze pe piata si versiunea Coupe – Cabrio. Avand la baza prototipul Micra C+C expus la salonul auto de la Paris de anul trecut, noul model Nissan va fi disponibil la vanzare abia spre sfarsitul anului 2005. Productia acestui model, care va implica investitii de 140 milioane euro, va incepe in toamna anului 2005, cu un ritm anual initial de 20.000 de unitati. Noul Coupe-Cabrio va fi dezvoltat in colaborare cu compania Karmann, responsabila si pentru plafonul modelului Renault Megane Coupe Cabriolet. “Aceasta noua versiune a modelului Micra va fi primul Coupe-Cabrio european al companiei Nissan si va fi o inspirata completare a gamei de produse. Modelul va pastra cele mai bune elemente existente pe Micra – design atractiv, placere de a conduce, manevrabilitate. Paacerea de a conduce un vehicul decapotabil va fi combinata cu siguranta si simtul practic al unui coupe” Mario Canavesi, Senior Vice President Marketing si Vanzari al Nissan Europa. Potrivit importatorului oficial al marcii nipone in Romania, Nissan Micra C+C va fi disponibil din anul 2005 si pe piata locala.