An după an, românii se întorc cu o pălărie de medalii de la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva. Fix o știre ne reține atenția cu această ocazie, după care nici că mai auzim despre ei. Dar nici nu-ntrebăm!

Anul trecut, echipa condusă de profesorul Alexandru Ciocâlteu (foto 1) a fost premiată pentru o tehnică de dializă care ar scoate din funcțiune actuala oribilă procedură. Noul “aparat” de curățire a sângelui ar fi propriul organism! Dar cercetătorul, vorba aia, cercetează, nu marketizează, și nu prea s-a auzit despre oameni de știință putred de bogați care să poată să-și finanțeze singuri ideile. Vă închipuiți poate că au curs ofertele de susținere financiară. Aiurea! Invenția a fost premiată și uitată. De ceva mai multă atenție s-au bucurat Raluca-Ioana (foto 2) și Jakobus Frederick van Staden (soțul ei, cercetător sud-african), care au pus la punct un dispozitiv capabil să depisteze cancerul în doar 6 minute, direct din proba de sânge! Românca a fost asistentă la Facultatea de Chimie a Universității București, bursieră a Universității din Pretoria, apoi conferențiar tot acolo, iar din 2007, revenită în țară (!), este cercetător în cadrul Institutului Național de Electrochimie și Materie. Soții von Staden au reușit să atragă o finanțare de… maximum 26% din cât ar fi necesar pentru startul producției unui atât de important dispozitiv, și asta în condițiile în care producerea senzorului în sine, la nivel de laborator de cercetare, costă mai puțin de un euro! Probabil mai norocos va fi Mihai Duduță (foto 3), și asta, pe de o parte, pentru că lucrează în cadrul unei super-universități, MIT, iar pe de altă parte pentru că obiectul său de activitate e în trendul unei lumi care s-a convins că, totuși, rezervele de combustibil fosil sunt pe terminate: mașina electrică. Mai exact, Duduță e parte a unui proiect prin care bateria electrică se va reîncărca în câteva minute în loc de câteva ore. Și asta urmare a ideii strălucite de a schimba, cu o pompă sub presiune, lichidul descărcat electrolitic cu unul gata încărcat. Să menționăm în treacăt că, intrând în această cercetare, românul a amânat dezvoltarea unui proiect personal, acela de a obține energie electrică din… steaguri! (Ceea ce ar da valențe cu totul noi expresiei “Mi se fâlfâie”). Și încă un mic detaliu: Mihai Duduță are 26 de ani. Sunt doar câțiva dintre românii cărora noi, ceilalți, ar trebui să le fim recunoscători, să-i pomenim mereu, să-i promovăm cum putem, să ne lăudăm cu ei. Dar… TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit secția de Informatică a Facultății de Matematică, Universitatea București, cu lucrarea de licență “O privire matematică asupra piesei «Romeo și Julieta»”, publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul și în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenție de știri, radio, TV. A debutat editorial cu volmul de proză scurtă “Viața ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viața lui Corneliu Coposu” (1996, ediția a doua 2005), romanele “Reluare cu încetinitorul” (1997) și “Sfârșitul lumii” (2005), culegerea de proză scurtă “Copiii asfaltului” (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul programului “De ce-aș citi?”, și este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra, Adevărul și Radio România Cultural.