Șase poeți britanici au stilizat traduceri din poezia română contemporană la București
Începând de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie 2016, șase poeți britanici – Anne Stewart, Jeremy Page, Alwyn Marriage, Katherine Gallagher, Maggie Butt și Peter Phillips – s-au aflat la București, pentru a stiliza traduceri de poezie română.
Traducerile au fost realizate de studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar (MTTLC) din cadrul Universității din București. Timp de cinci zile, în cadrul unor workshop-uri care s-au desfășurat la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38, textele traduse de masteranzii MTTLC, într-o formă brută, au fost stilizate de cei șase poeți britanici. Textele finale elaborate de echipele mixte româno-britanice vor fi publicate într-o antologie de poezie română contemporană în limba engleză.
Pe lista poeților români ale căror versuri au fost traduse în limba engleză se află nume precum Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu, Robert Șerban, Radu Vancu.
„Ideea acestor Ateliere de Traducere s-a născut cu 10 ani în urmă, atunci când am înființat MTTLC. De atunci, am colaborat cu agenta literară Anne Stewart și grupul ei de 400 de poeți, pe care masteranzii i-au tradus și i-au publicat în numeroase reviste naționale. Proiectul se bazează pe convingerea mea că atât poezia, cât și traducerea ei sunt unelte de lucru necesare pentru toți cei care studiază limba engleză. Acesta este și motivul pentru care editura Contemporary Literature Press, pe care am înființat-o inițial tot dintr-o necesitate a MTTLC, se numește «Editura pentru studiul limbii engleze prin literatură». Atelierele de Traducere Literară București 2016 au deschis, sper eu, un șir lung de întâlniri de lucru ale masteranzilor, traducătorilor și cititorilor români cu autorii care scriu în limba lui Shakespeare”, a mărturisit Lidia Vianu, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.
Proiectul „Ateliere de Traducere Literară la București” reprezintă o inițiativă din care au de cîștigat atît traducătorii, cât și literatura română, care are șansa de a pătrunde pe piața de carte britanică, una dintre cele mai greu de cucerit de un autor aparținând zonei Europei Centrale și de Sud-Est.
După cele cinci zile de ATLB, pe 23 aprilie 2016, de la ora 16.00, la Biblioteca British Council va avea loc un eveniment deschis publicului larg, cu cei șase poeți britanici, în cadrul proiectului „Shakespeare Lives”, prilejuit de comemorarea a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare.
MTTLC împlinește zece ani
Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan al Universității București a ajuns la a zecea promoție. Cu această ocazie, Universitatea București, Institutul Cultural Român, The British Council, Muzeul Național al Literaturii Române și Headsome Communication au făcut posibil – prin finanțare, organizare și mediatizare – Atelierele de Traducere Literară București, în premieră în România. Între 18 și 22 aprilie, șase poeți britanici au tradus o antologie de poezie românească împreună cu masteranzii, la sediul ICR. Ei vor citi din opera lor la Biblioteca British Council în seara zilei de 23 aprilie a acestui an de aniversare a lui Shakespeare.
Tot cu acest prilej, Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului (ediție online) „Săptămâna româno–britanică, București 18-23 Aprilie 2016. Poeme de Maggie Butt, Katherine Gallagher, Alwyn Marriage, Jeremy Page, Peter Phillips și Anne Stewart. Texte paralele. Traduse în limba română de Ioana Ieronim. Editate de Lidia Vianu.” (foto 1)
Weekend-ul Galeriilor la București
Treizeci și patru de galerii vă așteaptă să le vizitați cu ocazia celei de-a treia ediții a Weekend-ului Galeriilor, ce va avea loc în zilele de sâmbătă, 23 și duminică, 24 aprilie 2016, între orele 12:00 – 21:00.
Acest eveniment, organizat de Asociația Ephemair, continuă inițiativa proiectului Noaptea Albă a Galeriilor, promovând pentru publicul din București arta contemporană și artiștii din România. Programul evenimentelor cuprinse în cadrul Weekend-ului Galeriilor oferă publicului posibilitatea petrecerii unui întreg weekend în compania artelor contemporane și a spațiilor care le promovează.
34 de galerii de arta contemporană din București participă la Weekend-ul Galeriilor: 418 Contemporary Art Gallery; Aiurart Contemporary Art Space; Art Yourself, Atelier 030202; Galeria AnnArt; Artful Contemporary; Dana Art Gallery@Metropolis Center; EASTWARDS PROSPECTUS; Funnel Contemporary; Galeria Galateca; Gallery (ANAV); Go Contemporary; H’art Gallery; H’art Appendix; Ivan Gallery; Galeria LABORNA; Make a Point; MOBIUS Gallery; Galeria Montage; Centrul de artă MORA (More Opportunities for Romanian Artists); Galeria Occidentului; ODD; Galeria Posibilă; Galeria Anca Poterașu;Galeria Romana; Galeria Romniceanu; Galeria Suprainfinit; UAP / Galeria Galateea; UAP / Galeria Orizont; UAP / Centrul Artelor Vizuale Multimedia; UAP / Galeria Simeza; UAP / Galeria Tipografia; Urban Collectors; Victoria Art Center.
Programul detaliat și harta galeriilor vor fi prezente în toate locațiile participante și în Info Point WEG din strada Piața Amzei nr. 5.
WEG#3: program special pentru copii cu tururi ghidate interactive
În această ediție a evenimentului va fi inițiat un program educațional special – WEG#3 Pentru Copii, adresat publicului foarte tânăr, care dorește familiarizarea cu fenomenul artelor contemporane și cu spațiile de desfășurare ale acestora. Astfel, în cele două zile ale evenimentului, între orele 12.00 – 16.00, în unsprezece galerii, micilor vizitatori le va fi oferit un tur ghidat interactiv al expozițiilor curente. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Asociației Global Mindscape și al voluntarilor din partea Even’thor. Participă: Aiurart Contemporary Art Space; Atelier 030202; Galeria AnnArt; EASTWARDS PROSPECTUS; Galeria Galateca; H’art Gallery; Ivan Gallery; MOBIUS Gallery; Galeria Posibilă; Galeria Anca Poterașu; Galeria Romniceanu. Mai multe detalii despre acest program sunt accesibile pe website-ul evenimentului, weekendulgaleriilor.ro
Noaptea Cărților Deschise
Pe 23 aprilie, Editura Litera vă invită la a patra ediție a evenimentului Noaptea Cărților Deschise (foto 2). Anul acesta, toți iubitorii cărților sunt invitați să participe la o întâlnire specială, cu trei din cele șapte arte – literatura, teatrul și cinematografia.
Sâmbătă, începând cu ora 19, în Parcul Lumea Copiilor din Tineretului, vă așteaptă 10.000 de cărți-cadou, un spectacol de statui vivante, precum și o proiecție de film în aer liber. Cele 10.000 de cărți oferite în cadrul evenimentului reprezintă o selecție a celor mai bune romane din colecțiile consacrate ale editurii Litera: Învierea, de Lev Tolstoi, Educația sentimentală de Gustave Flaubert, Anii de Virginia Woolf, Oameni din Dublin de James Joyce, Olive Kitteridge de Elizabeth Strout, Portret al artistului la tinerețe de James Joyce, Petrecerea de Halloween (Hercule Poirot) de Agatha Christie, America de Franz Kafka, Hannibal de Nic Fields, Gențiane de Cella Serghi, Înălțimea sa, soția mea de Victoria Alexander, Îndrăgostită de soțul potrivit de Victoria Alexander, Imperiul pierdut de Clive Cussler, Moștenirea Stonehenge de Sam Christer ș.a.
Cărțile pentru copii își așteaptă și ele micii cititori pasionați: cărți Disney cu Winnie de Pluș, Doctorița Plușica, Regatul de Gheață etc., dar și povești românești precum Amintiri din copilarie de Ion Creangă sau Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici ș.a.
Mică statistică despre piața de carte
Un român cheltuie pentru cărți mai puțin de 5 euro într-un an, cel mai scăzut prag din Europa.
Piața de carte din România se ridică la 60 milioane de euro, în timp ce în Ungaria (țară de trei ori mai mică decât România) este de 200 de milioane de euro, iar în Germania de 7 miliarde de euro.
Un index al practicilor culturale (care reflectă participarea la o serie de activități din acest domeniu) situează pe primul loc Suedia (43%), apoi Danemarca (36%) și Olanda (34%). România se află spre finele clasamentului cu un procent de 7%.
Târgul de Florii la Muzeul Național al Țăranului Român
Ca în fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își asteaptă vizitatorii la un târg cu meșteri chemați din toate colțurile țării (foto 3).
La Târgul de Florii veți avea prilejul să-i întâlniți de vineri, 22 aprilie, până duminică, 24 aprilie 2016, de la orele 10 dimineața până la 6 seara.
Pe lângă multele lucruri, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea cumpăra, veți avea prilejul ca timp de trei zile să-i cunoașteți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare.
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte vor putea fi târguite la Muzeul de la Șosea.
Pentru a vă pune stomacul la cale, veți găsi: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, palincă și dulceață.
Prețul biletelor: 4 lei (general); 2 lei (elevi, studenți, pensionari).