Editura Baroque Books &Arts obișnuiește să ne facă surprize plăcute. Una dintre cele mai recente este cartea contesei Cristine Gräfin von Brühl*) – „Gräfin” înseamnă contesă, femininul lui „Graf”, conte). Cine e Cristine Gräfin von Brühl? Face parte din familia contelui Heinrich von Brühl, căruia Dresda îi datorează terasa cu același nume. S-a născut pe 31 decembrie 1962, la Accra, în Ghana, și a crescut ca fiică de diplomați în Ghana, la Londra și Bruxelles. Tatăl ei este Dietrich Graf von Brühl și mama ei Maria Octavia Gräfin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. În prezent este jurnalistă și autoare de cărți cu un enorm succes. Cartea de față este o farsă ravisantă despre barierele dintre cástele secolului XXI și cum pot fi ele încălcate: povestea aventuroasă a unei iubiri imposibile, dintre o aristocrată și un artist, ale căror fundaluri familiale și culturale nu ar putea fi mai diferite. O carte amuzantă, surprinzătoare, în care aflăm, deopotrivă, despre aristocrația germană, astăzi, dar și despre o iubire ca oricare alta, dincolo de barierele sociale.
Aristocrația germană a fost desființată prin lege în 1918. Asta nu înseamnă că urmașii familiilor nobililor nu mai există, cea mai mare parte cu exact aceleași obiceiuri – locuiesc în castele ruinate, în cazul în care le mai au, înconjurați de servitori, în cazul în care au cu ce să-i plătească, foarte religioși – catolici sau protestanți – căsătorindu-se numai între ei și urmând un set de reguli și cutume strămoșești. Cu surpriză aflăm toate acestea din cartea Cristinei Gräfin von Brühl.
„De fapt, nici nu voiam să mă mărit. Nu că m-aș fi opus ideii de la început, în niciun caz, dar cine provine, ca mine, dintr-o familie catolică și nobilă trebuie să facă bine să se mărite cu un nobil catolic, altfel n-o să aibă decât probleme, după cum i se prorocește.” Iar famiile nobile se găsesc în celebrul Almanah Gotha, care cuprinde tot ce îi privește pe nobili.
Cristine Gräfin von Brühl este însă o răzvrătită. A vrut să învețe. După bacalaureat, obiceiul nobil era ca aristocrații bărbați să intre în armată, un stagiu de cel puțin doi ani și să obțină gradul de ofițer; tinerele femei petrec în general un an ca au-pair al Paris sau Londra, tot în familii aristocrate. Pentru asta, trebuie să intre într-o „rețea”. Cristine Gräfin von Brühl a intrat în rețea și a ajuns la Singapore, dar îndată ce tatăl său a ajuns dilomat în Polonia, a vrut să cunoască viața în această țară. Se întâmpla în timpul comunismului și experiența a fost uimitoare, pentru o nemțoaică din Germania de Vest. După alt an a decis să-și încheie studiile în Germania, la Heidelberg. La scurt timp după diploma de master, cu teza de doctorat pe ultima sută de metri, a căzut Zidul Berlinului. A plecat să se specializeze în Estul german, a ajuns la un ziar din Dresda și abia acum cunoaște celebra terasă construită de strămoșul ei. Trăiește într-o casă modestă, ca toată lumea, are probleme cu banii de încălzire și multe altele, toate pentru că n-a vrut să urmeze tradiția familiei, chiar dacă se simțea ca o ființă exoică în Germania de Est (între altele, articolele ei erau semnate Cristine Contesă de Brühl). Dar odată cu primul loc de muncă, întâlnește un artist, Schrat, de care, treptat, se îndrăgostește – nu un nobil, nici măcar un catolic, ci un martor al lui Iehova. Pleacă în Spania cu iubitul ei, să vadă cum se înțeleg. Decide să se mărite – pentru că „dorul dintre noi este atât de puternic”. O poveste de dragoste ca oricare alta, spusă curat, emoționant. Familia se împotrivește la început, din rațiuni de tradiție. Până la urmă cedează. „Primii noștri ani de proaspăt căsătoriți în Berlin au fost, oricât de siropos ar suna, fericire pură.”
„În mod repetat m-am văzut pusă în situația de a combate o anume prejudecată, conform căreia, având originea pe care o aveam, eram atât de bogată încât nici nu trebuia să muncesc. Chiar și Schrat se confrunta cu același tip de prejudecată: că fiind căsătorit cu o contesă bogată nu trebuie să lupte să-și asigure un venit regulat. Alimentată de imagini și povești din presa bulevardieră, există și azi credința că toți nobilii sunt putred de bogați, locuiesc în castele și palate și au asigurat un trai îmbleșugat pe viață. Munca plătită ar fi ceva pentru burghezi. Lucrul acesta nu este valabil decât în cazul unui număr extrem de mic de aristocrați. Nobilimea a fost desființată în Germania și nu beneficiază de niciun fel de privilegii. Ca peste tot, pentru membrii ei e valabilă aceeași regulă: dacă nu câștigi bani, nu ai nimic.”
Nu mai o carte destinsă, ci și plină de învățături.
*) Cristine Gräfin von Brühl – Adio, nobili! sau noblesse oblige, Editura Baroque Books &Arts. Colecția cadril. Traducere din limba germană de Ondine Dascălița. Ilustrația copertei: Andreea Florean