Planeta București e o colecție admirabilă a Editurii Vremea în care au apărut numeroase studii și memorii despre și destinate Bucureștilor. Doua dintre cele mai recente volume:

Duduța Olian

Bucureștii sufletului

„Cartea pe care o țineți acum în mână e un îndemn la cu­noașterea Bucureștilor, o carte de leac, scrisă cu râvnă și hăr­nicie de cronicar, o lecție de dragoste pentru oraș.

Actrița Duduța Olian coboară de pe scena teatrului di­rect în larma decorului Bucureștilor și ne propune câteva plimbări cu țintă prin târg, fie prin colțuri mai puțin cu­noscute, fie prin zone pe unde trecem mereu, dar fără să știm ce vedem sau fără să avem timp să privim. Intrată în rolul de ghid, Duduța Olian ne face și timp: traseele alese și parcurse de Domnia Sa pas cu pas la fața locului și filă cu filă prin bibliografia stufoasă a Bucureștilor pot fi refăcute, cu cartea în mână, de oricare dintre cititori; informațiile, expuse concis și complementar, devin prețioase călăuze pentru oricine dorește să pornească la drum.”

Aurel Ionescu

Străzi din București și numele lor

Vol IV

Domnitori și dregători

Acesta este al patrulea volum din seria „Străzi din București și numele lor” inaugurată cu „Nume de aviatori”, apărut în toamna lui 2013 în colecția „Planeta București” și continuată cu volu­mul 2, „Nume de militari și eroi”, apărut în mai 2014 și cu volu­mul  3, „Personalități ale Bisericii, medici și farmaciști”, apărut în toamna lui 2014. Cititorul lor a putut să descopere o incursiune în istoria nomenclaturii stradale a orașului București, cu accent pe apariția și evoluția numelor de persoane. Sunt prezentate informa­ții despre străzile bucureștene care poartă astfel de nume, ordonate pe categorii profesionale: aviatori, militari, eroi, medici, nume ale Bisericii, personalități istorice ș.a.m.d.

La fiecare denumire există un istoric de arteră și o notiță cu Informații biografice. Sunt prezentate toate schimbările de nume, începând cu prima denumire cunoscută. Se urmărește legătura dintre biografia persoanei care dă numele actual și evoluția nu­melui străzii. Istoricul de arteră și motivarea schimbării numelui, când există, sunt prezentate conform documentelor-sursă, păs­trându-se ortografia în vigoare la data respectivă.