Omul de afaceri Octavian Ionescu a venit ieri la sediul Parchetului National Anticoruptie, pentru a doua oara de la inceperea audierilor in cazul Proiectului “Valea Cerbului-Omu”, in care a acuzat de luare de mita mai multi functionari din administratia centrala si locala.
Sosirea lui Ionescu la PNA a fost precedata de cea a fostului consilier al secretarului general al Guvernului, Virgil Teodorescu, unul dintre cei acuzati de omul de afaceri. Octavian Ionescu a mai fost audiat in data de 16 octombrie, timp de peste 11 ore, in legatura cu denunturile pe care le-a facut.   “Am rugat procurorii sa ramana cu mine sa lamurim aceasta problema”, declara, dupa audiere, Octavian Ionescu. Atunci, el nu a precizat daca isi mentine acuzatiile din denuntul facut in luna mai si pe cele din sesizarea de la 10 octombrie. Totodata, Ionescu a refuzat sa spuna daca s-a inceput urmarirea penala impotriva sa. Ionescu, om de afaceri roman stabilit in Elvetia, a formulat, in primavara acestui an, un denunt impotriva lui Virgil Teodorescu – consilier al secretarului general al Guvernului Serban Mihailescu – a presedintelui consiliului Judetean Prahova, a primarului si viceprimarului orasului Busteni si a altor functionari din administratia publica centrala si locala. Denuntul viza o mita de doua milioane de dolari care ar fi fost ceruta de functionari pentru realizarea unor proiecte de investitii in zona Busteni. Functionarii ar fi primit in jur de 95.000 de dolari si diverse cadouri si ar fi beneficiat si de deplasari sponsorizate in Elvetia. Mediafax