Orice furnizor, executant sau prestator de servicii care apeleaza la licitatiile electronice pentru contractele de achizitie publica va fi obligat sa constituie o garantie pe intreaga perioada in care este inregistrat in acest sistem, a decis Guvernul in ultima sa sedinta. Garantia “de buna conduita” va fi stabilita in lei de operatorul sistemului, in functie de necesitatile de dezvoltare, operare si administrare, putand fi constituita sub forma unei scrisori de garantie bancara sau a unui ordin de plata in favoarea operatorului sistemului electronic de achizitii publice. Persoanele fizice sau juridice care nu constituie garantia nu vor fi inregistrate in sistem. Furnizorii, prestatorii sau executantii vor mai constitui o garantie de participare la licitatie, pentru contractele de achizitii publice a caror valoare depaseste suma de 2.000 euro. Garantia de participare va fi o suma fixa, intr-un cuantum care se va incadra intre 1% si 2% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica. Pentru a participa la o procedura de achizitie publica prin mijloace electronice, persoanele fizice sau juridice vor plati un tarif de 10.000 lei, care va putea fi actualizat trimestrial, precum si un tarif de utilizare. Acest ultim tarif se va ridica la 0,5% din valoarea contractului, pentru cele cu o valoare mai mica sau cel mult egala cu 100 mil. lei, la 0,3%, pentru contractele cu o valoare cuprinsa intre 100.000.001 lei si 500 mil. lei, si respectiv la 0,25% din valoare, pentru contractele mai mari de 500 mil. lei. Toate aceste prevederi vot fi aplicate incepand cu 1 ianuarie. Mediafax
Eveniment
Noi conditii pentru licitatiile electronice
Orice furnizor, executant sau prestator de servicii care apeleaza la licitatiile electronice pentru contractele de achizitie publica va fi obligat sa constituie o garantie pe intreaga perioada in care este inregistrat in acest sistem, a decis Guvernul in ultima sa sedinta