Italianul Marco Esposito (foto), 52 de ani, care a venit în primăvară să conducă divizia de corporate banking și private banking a UniCredit Țiriac Bank, a primit aprobarea BNR pentru a-și exercita oficial funcția. Anterior el a ocupat o poziție similară la filiala bulgară a UniCredit – Bulbank, în total acumulând o carieră de 29 de ani în grupul italian.
O altă schimbare în divizia care se ocupă de clienții companii a fost numirea lui Ciprian Păltineanu de la 1 septembrie ca director pe portofoliul de clienți mari multinanționale și companii locale. El a venit în bancă în 2009, preluând postul de director al ariei financing & advisory.
Și Păltineanu, 35 de ani, a obținut aprobarea BNR pentru noua funcție de director. El a înlocuit-o pe Daniela Croitoru, care a avansat la Viena pe poziția de coordonator al relațiilor cu “clienți-cheie” pe toată Europa Centrală și de Est. Conducerea ariei financing & advisory din UniCredit Țiriac Bank i-a fost încredințată lui Gabriel Jeflea, 40 de ani, care lucrează de 11 ani în divizia de corporate banking a UniCredit.