Rodica Săvulescu
Brand-urile în era web 2.0
Conținutul generat de consumatori
Editura Tritonic
Fiecare epocă este dominată de un mijloc de comunicare ce reprezintă un element central de influență asupra societății. Acesta a fost reprezentat de publicațiile tipărite din secolul al XV-lea timp de aproximativ 400 de ani, până când tehnologia a permis apariția radioului; din anii 1950 televiziunea a pus „stăpânire” asupra întregii lumi, dar introducerea la scară largă a serviciilor Web în 1990 a lăsat în urmă tehnologia de tip tradițional și a introdus așa-numitele „noi media”. Sub această denumire sunt grupate atât Intemetul, cât și noi forme hibride pentru transmiterea informației, în special bazate pe tehnologie digitală. Contextul contemporan este în mod evident aflat sub influența Web 2.0, o platformă ce duce Internetul într-o nouă zonă de aplicații și servicii ce permit o interacțiune sporită cu utilizatorii. Așadar, ne confruntăm cu o schimbare în ceea ce privește abordarea a ceea ce numim în mod tradițional mass-media, observând schimbări la nivelul producerii de conținut, la nivelul diseminării acestuia și, în consecință, la nivelul receptării sale.
Noile media au reprezentat un punct de cotitură în studiul audiențelor. Deși publicul activ și implicat în decodarea, producerea și distribuirea informației a fost recunoscut încă din deceniul al |aptelea al secolului trecut, el nu a devenit nicicând atât de puternic ca in epoca Web 2.0. Sustras regulilor mass-media tradiționale,
care implicau transmiterea de informație de la cei puțini către cei mulți, existența unor gatekeeper-i sau controlul datelor, Internetul în versiune 2.0 schimbă regulile jocului, propunând democratizarea informației și producerea ei pe orizontală sau chiar de jos în sus (Gillmor, 2004). Pe scurt, ne regăsim în fața unor „noi instrumente și practici” (van der Haak, Parks și Castells, 2012) care modifică felul în care ne raportăm la informație și care propun redefinirea unora dintre conceptele cu care studiul comunicării și al mass-me-dia ne-au obișnuit (Livingstone, 2004).
Deși privit timp îndelungat drept un nou canal de comunicare de masă, supus unor reguli și unei funcționări similare cu restul mass-media, Internetul pare să se detașeze de această etichetă în ultimii ani, atât datorită schimbărilor sale structurale – trecerea de la o versiune statică la Web 2.0 – dar și de utilizare – de la simpla transmitere de informații la ceea ce se numește read-write Web (Gillmor, 2004; West și Williamson, 2009). Literatura de specialitate pare să fi înregistrat o schimbare de paradigmă în perioada actuală, odată cu apariția conceptului de Web 2.0, care presupune noi modalități de interacțiune între utilizatori și o schimbare a rolurilor clasice de producători și receptori de informație (Guțu, 2008; Bădău, 2011).
Faptul că ne confruntăm cu modificări atât în ceea ce privește tehnologia, cât și în ceea ce privește modul în care ne raportăm la ea a fost sugerat prin apariția acestor modificări la nivel terminologic (Kramarae, 1999; Allen, 2012; John, 2012). Termeni precum „noi media”, „software social”, „rețele sociale”, „conținut generat de utilizatori” atrag atenția asupra acestei schimbări de paradigmă și accentuează dimensiunea socială – axată pe interacțiune, reciprocitate, colaborare – a Internetului. Prezentând implicațiile tehnologiei actuale asupra comunicării jurnalistice – dar discuția poate cuprinde comunicarea online, în general – Jane B. Singer (2014)