Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pentru abonamentele TV Extra și TV Maxim, achiziționate individual sau în patru variante de pachete, sunt incluse HBO HD, Dolce Sport HD, National Geographic HD, Nat Geo Wild HD și Viasat HD, pe lângă televiziunile HD incluse deja în grilele TV ale Romtelecom.
Clienții noi care optează pentru serviciul de televiziune prin internet (IPTV) pot urmări și Eurosport HD și Eurosport 2 HD.
Conform comunicatului, cel mai avantajos pachet cu televiziune, internet și telefonie include TV Extra, Net Play cu viteze până la 50 Mbps și Voce Nelimitat 100, la tariful de 73 lei pe lună cu TVA inclus, în primele trei luni, pentru restul perioadei contractuale valoarea lunară fiind de 84 lei pe lună cu TVA.
“Oferta se adresează clienților care pun accentul în egală măsură atât pe calitatea imaginii, cât și a conținutului. Plecând de la acest concept, am avut în vedere cele mai relevante canale HD, printre care se numără HBO HD, cu super-producții internaționale, și Dolce Sport HD, care difuzează cele mai importante competiții sportive interne și internaționale”, a declarat Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, Segment Rezidențial, Romtelecom.
Alături de televiziunea de filme premium HBO HD, clienții noi pot urmări și HBO și HBO Comedy, disponibile pe întreaga perioadă contractuală de 24 de luni.
Pe Dolce Sport HD, iubitorii sportului pot urmări cele mai importante competiții fotbalistice la nivel european și național: UEFA Champions League, UEFA Europa League, Campionatele Italiei și Franței, Liga 1, dar și competiții transmise în exclusivitate, precum tenisul din Davis Cup, Fed Cup, WTA Premier Events sau ATP 500 Series, cele mai importante campionate de handbal – Bundesliga, Liga Asobal și Campionatul Mondial de Handbal Feminin, se mai spune în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, clienții existenți, care beneficiază deja de extra-opțiunea care include HBO și HBO Comedy, vor primi gratuit și HBO HD pe toată perioada în care păstrează activă această opțiune.
Televiziunile HD pot fi vizionate cu ajutorul unui decodor HD, disponibil spre închiriere la tariful de 12 lei pe lună, se mai spune în comunicat.
Reprezentanții companiei Romtelecom au declarat marți, pentru MEDIAFAX, că, până în prezent, televiziunile HBO HD, Dolce Sport HD, National Geographic HD, Nat Geo Wild HD și Viasat HD erau disponibile în pachetele suplimentare MaxPak (HBO HD) și HD (Dolce Sport HD, National Geographic HD, Nat Geo Wild HD, Viasat HD).
Potrivit sursei citate, noua ofertă vizează clienții de televiziune prin satelit și IPTV ai Romtelecom.
În ceea ce privește Eurosport HD și Eurosport 2 HD, reprezentanții companiei Romtelecom au spus că, până în prezent, aceste televiziuni erau disponibile în pachetul suplimentar HD pentru clienții de televiziune IPTV.
Pe de altă parte, potrivit reprezentanților companiei, trei televiziuni în format HD sunt prezente în toate grilele TV de pe satelit și IPTV ale Romtelecom: TVR HD, ProTV HD și Sport.ro HD.
Pe IPTV, clienții Romtelecom mai pot viziona Acasă HD, UTV HD, Mooz Hits HD și Mooz Dance HD.
La finalul celui de-al doilea trimestru al lui 2013, Romtelecom avea peste 4,7 milioane de abonamente în portofoliu, pentru servicii de televiziune, internet în bandă largă și voce, precum și soluții complexe de business ICT.