Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, și-a mărit anul trecut de peste două ori afacerile din România, la 1,027 mld. euro, pe fondul creșterii numărului de angajați și al producției din ce în ce mai sofisticate a fabricii din județul Cluj.
Ironia face ca Nokia să-și majoreze exponențial afacerile într-o perioadă de cădere dramatică a economiei românești, ceea ce arată că o criză aduce la suprafață învinși, dar și învingători.
Grupul finlandez a început producția de telefoane mobile în fabrica din comuna clujeană Jucu în 2008.
Compania și-a mărit într-un ritm asemănător și profitul net, care a ajuns la 37,6 mil. euro, de la 13,9 mil. euro în 2008. Explozia înregistrată anul trecut de businessul Nokia plasează compania imediat după Orange (1,04 mld. euro) și înaintea Vodafone (929 mil. euro) în topul celor mai mari companii IT&C din România, după cifra de afaceri.
Mai mult, cu acest rulaj fabrica din Cluj în care lucrează 4.000 de oameni a intrat anul trecut în top zece companii din România, cel mai spectaculos salt realizat de o companie locală.
“Exportul este esențial pentru a explica talia la care a ajuns Nokia în România, la fel ca și în cazul grupului Renault. Dacă aceste companii s-ar fi concentrat doar pe piața din România, rezultatele ar fi rămas probabil la a zecea parte din cele actuale”, a explicat Aurelian Dochia, consultant economic și financiar și managing partner al firmei Concept Consult.
Atât Nokia, cât și Renault au mizat puternic pe piețele externe și au reușit astfel să se mențină pe creștere într-un an în care economia românească a scăzut cu 7%, generând împreună peste 10% la exporturile României din 2009.
Dochia mai explică și faptul că finlandezii “au știut exact ce au de făcut în momentul în care au venit în România”. “Voiau să producă la costuri mai mici, iar în momentul în care boardul Nokia a decis să construiască o fabrică în România toți parametrii erau deja stabiliți”, spune consultantul.
Finlandezii de la Nokia și-au anunțat în 2007 intenția de a deschide o fabrică în România, în luna iulie a aceluiași an au început lucrările, iar în februarie 2008 era deja inaugurată linia de asamblare a telefoanelor, care avea 350 de angajați. Primul model asamblat a fost Nokia 1200, un mobil cu ecran alb negru, unul dintre cele mai simple din oferta Nokia.
În perioada februarie-mai 2008 la fabrica Nokia din comuna Jucu s-au asamblat 10 milioane de mobile. Telefoanele “Made in România” sunt comercializate în Europa și Asia, activitatea Nokia România constând în asamblarea și exportul de telefoane mobile.
Vezi pagina