Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia, care va fi absorbit de Microsoft în urma tranzacției realizate anul trecut, a introdus în portofoliul său prima gamă de smartphone-uri Nokia X care rulează sistemul de operare Google Android.

Noile smartphone-uri Nokia cu Android Nokia X (foto), Nokia X+ și Nokia XL se adresează în principal piețelor emergente, având prețuri cuprinse între 90 de euro și 110 euro. Sistemul de operare Google Android este însă modificat semnificativ în ceea ce privește interfața, care seamănă cu cea întâlnită pe modelele cu Windows Phone.

Astfel, utilizatorii nu vor avea acces la aplicațiile din Google Play și nici la serviciile Google Maps și Google Drive, smartphone-urile având preinstalate aplicațiile dezvoltate de Microsoft și Nokia, precum Skype și serviciul de navigație Nokia Here. Smartphone-ul Nokia X are un ecran de 4 inchi, cameră foto de 3 MB, procesor dual-core de 1 Ghz, memorie internă de 512 MB, capacitate de stocare de 4 GB care poate fi extinsă până la 32 GB printr-un card micro SD.

Lansarea smartphone-urilor Nokia cu Android vine cu doar câteva zile înainte ca producătorul finlandez să fie vândut gigantului Microsoft într-o tranzacție de 7,2 miliarde de dolari. Compania încearcă astfel să câștige cotă de piață pe piețele emergente unde utilizatorii preferă telefoanele ieftine cu Android.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.02.2014