Nokia Oyj, cea mai mare companie producătoare de telefoane mobile din lume, a depus o a doua plângere la Comisia Internațională de Comerț împotriva Apple, pentru o presupusă încălcare a unor invenții ale firmei finlandeze folosite în producția de telefoane mobile, playere muzicale portabile, tablete și calculatoare, scrie Bloomberg.
Noua plângere implică șapte brevete referitoare la “inovațiile Nokia, care acum sunt folosite de Apple pentru a crea funcții-cheie din produsele sale, în domenii precum: sisteme de operare multi-tasking, sincronizarea datelor, localizare, calitatea apelului și utilizarea accesoriilor bluetooth”, potrivit Nokia.
Compania finlandeză și Apple au fost împlicate în litigii încă din octombrie 2009, când Nokia a intentat un proces prin care acuza Apple că a încălcat drepturile de autor în cazul a 10 brevete, cerând redevențe de pe milioanele de telefoane iPhone vândute pe piață din iunie 2007 și până atunci.