Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, a anunțat joi rezultate mai bune decât estimările analiștilor pentru primul trimestru din acest an, însă performanța companiei pe segmentul smartphone-urilor este umbrită de succesul galopant al iPhone, produsul de vârf al americanilor de la Apple, scrie presa internațională.
În perioada ianuarie-martie 2011 Nokia a vândut 24,2 milioane de smartphone-uri, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce Apple a vândut 18,7 milioane de iPhone-uri, cu 113% mai multe decât în urmă cu un an. De asemenea, Apple a raportat un profit net record de 6 miliarde dolari, față de 3,1 miliarde dolari în intervalul similar al anului trecut, și o creștere a veniturilor de 83%, la 24,7 miliarde de dolari, de asemenea un nivel record.În același timp, profitul net al Nokia a scăzut în primul trimestru cu 1,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 344 milioane euro. Vânzările nete au crescut cu 9% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 10,4 miliarde de euro. Performanțele Nokia reflectă și etapa de tranziție în care se află compania, care intenționează să folosească pentru smartphone-urile sale sistemul de operare Microsoft Windows.
“În primul trimestru am trecut de la definirea strategiei la punerea în practică a acesteia. În această privință anunț că am semnat acordul definitiv cu Microsoft, iar eforturile de proiectare a produselor sunt în desfășurare”, a afirmat CEO-ul Nokia, Stephen Elop.
El a anunțat în februarie o înțelegere cu Microsoft prin care
compania finlandeză adoptă platforme Microsoft. Cota de piață a
Nokia s-a redus de la 33% la 29% din cauza concurenței
producătorilor de telefoane ieftine din Asia și a unor
companii precum Apple pe segmentul smartphone, notează agenția
Reuters.
Luptă și în România
În România se vând anual aproximativ 3,5 – 4 milioane de telefoane mobile, dintre care puțin peste 10% (600.000) ar putea fi în acest an smartphone-uri. Conform datelor de pe piață, Nokia e lider detașat în vânzările totale de mobile, cu 50-55% din piață. Pe segmentul smartphone compania e însă puternic concurată de iPhone și de telefoanele care vin cu platforma Google Android. Compania sud-coreeană Samsung susține, de altfel, că în trim. 1 din 2011 a devenit numărul unu în România pe segmentul smartphone. Samsung a vândut din iulie 2010 până în prezent peste 50.000 de mobile Galaxy S. Și vânzările iPhone, care de la finele decembrie este în oferta celor mai mari operatori mobili – Orange, Vodafone și Cosmote, sunt cel mai probabil de ordinul zecilor de mii de unități în același interval. Cosmote, spre exemplu, a vândut 2.500 de
iPhone-uri în două luni. Anul trecut românii au plătit 250
mil. euro pe mobile. Nokia nu a oferit niciodată date despre cota
sa de piață în România și nici nu a răspuns unor întrebări în
legătură cu declarațiile Samsung privind pierderea poziției de
lider pe smartphone-uri. Compania finlandeză are în județul Cluj o
fabrică în care lucrează peste 3.000 de oameni, și care a avut în
2009 un rulaj de peste 1 mld. euro. Nokia nu produce în România
telefoane scumpe din gama smartphone.
Spionul din buzunar
Doi cercetători au descoperit un fișier secret pe telefoanele iPhone, care monitorizează și înregistrează ora și coordonatele GPS ale telefonului, date pe baza cărora se pot reconstitui traseele proprietarilor, scrie cotidianul The Wall Street Journal. Fișierul nu este criptat, iar utilizatorii nu sunt avertizați de existența acestuia.