Un premier desemnat care în urmă cu câteva săptămâni habar n-avea că va ajunge în această postură (căci ar fi trebuit să anticipeze, simultan, accidentul mortal al polițistului, tragedia din „Colectiv”, ieșirea tinerilor în stradă și demisia guvernului!!) și stătea bine mersi pe un post european cu siguranță mai relaxat și mai bine plătit decât acela de prim-ministru în România a trebuit să inventeze, în câteva zile, un program de guvernare și o listă de miniștri. Mai bine sau mai rău – le-a făcut. În mod evident, nu-i cunoștea personal pe toți cei de pe listă! Dacă i-ar fi cunoscut, să fi văzut scandal de promovare a prietenilor!! Pe o parte îi știa bine, pe unii de la distanță, alții i-au fost recomandați. Normal. Așa se face.
După publicarea listei, spațiul virtual a înflorit libidinos cu fotografii „indecente” ale unuia dintre candidați. Știți, da?, că pe morala asta Angela Merkel nu trebuia să mai fie de mult cel mai puternic om din Europa! Atent, însă, la vocea publicului, Dacian Cioloș retrage numirea, mai ales că tânărul nu avea suficientă experiență. Normal. Chiar de aplaudat.
O zi mai târziu, o altă propunere de pe listă s-a prezentat ezitant, nesigur, în fața Comisiei parlamentare. Deși a primit până la urmă votul, premierul desemnat a decis să o retragă, înțelegând că altfel unul dintre principalele ministere va fi ținta unui asalt permanent. Normal. De aplaudat!
Cele două decizii nu i-au făcut pe cei doi retrași nici mai buni, nici mai răi. Tânărul ex-fotomodel va fi probabil un bun chirurg, iar Cristina Guseth nu mai are de mult nimic de demonstrat.
Sunt, toate cele de mai sus, secvențe de normalitate. Momente ale unei democrații așa cum am visat-o. Dar, în loc să fie tratate ca atare, au născut valuri de critici, nedumerire, miștocărie, indignare, chiar isterie.
Și-atunci vă-ntreb: oare chiar numai clasa politică, așa cum e ea, este de vină pentru că în România lucrurile nu merg cum visăm noi? Oare clasa politică – pe care unii susțin că ar trebui s-o „radem” în totalitate, fără să-și pună problema ce-ar urma a doua zi – este formată din extratereștri aterizați pe șest la Clinceni? Nu sunt dintre noi? Nu sunt ca noi? Nu-i alegem noi?
Eu zic să ne mai gândim…
Dar ce caută o asemenea analiză off topic într-o publicație de cultură ca Ziarul de duminică!? Cred că și la asta trebuie să ne mai gândim. Cultura nu înseamnă numai cărți, tablouri și cântece. Problema României este tocmai una de cultură, în sensurile atât de bine definite în dicționare: „Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori” și „Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație”!
Cultura Hamangia, Cultura Cucuteni, Cultura Gumelnița sunt câteva dintre reperele istorice ale spațiului în care am avut norocul să ne naștem. Oare cum vor fi cunoscute timpurile noastre peste o mie de ani? Li se va da un nume de cultură? Și care va fi acela: Cultura normalității, Cultura înțelepciunii sau Cultura scandalului, Cultura isteriei?
Iertați-mi întrebările retorice. Chiar sper să ne facem bine. Și vă doresc încă de pe acum un 2016 minunat.
La mulți ani!