Redresarea rapidă a Turciei de pe urma crizei mondiale dă un nou impuls planului guvernului de a transforma Istanbulul într-un centru financiar internațional care să rivalizeze cu Dubaiul sau chiar Londra, potrivit lui Ali Babacan, viceprim-ministru al Turciei, scrie The Wall Street Journal.

Orașul în plină dezvoltare cu peste 13 milioane de locuitori este motorul unei redresări bazate pe consum ce a adus Turcia lângă China din punct de vedere al creșterii din trimestrul doi, cu o rată anuală de 10,3%. Sectorul bancar al Istanbulului s-a aflat în centrul acestui succes, iar un studiu realizat recent indică Istanbulul drept centrul financiar cu cea mai rapidă rată de creștere din lume.

Ce le stă turcilor în cale

Totuși, planul Turciei pentru Istanbul se lovește de obstacole importante. Economia turcă este mică raportată la cea a Chinei, a cărei simplă mărime a impulsionat centre financiare ca Shanghai și Hong Kong.
Dubaiul a reprezentat pe de altă parte singura opțiune viabilă într-o perioadă în care economiile bazate pe petrol din Orientul Mijlociu dispuneau de lichidități importante, spune Edward Lazear, fost consilier în cadrul administrației lui George W. Bush. Londra și New Yorkul între timp s-au bucurat de “inerție” și sute de ani de “aglomerări” de talente și resurse. “Este posibil pentru Istanbul, dar acest statut este greu de atins”, spune Lazear.

“Știm că avem multe de făcut”, spune Babacan, care este și ministru al economiei. Totuși, el crede că Turcia are de partea sa poziția geografică, o tradiție de mii de ani ca și centru comercial și o tendință de transferare a banilor și puterii dinspre Vest către Est. Criza financiară internațională n-a făcut decât să sporească atractivitatea Istanbulului, spune oficialul. Turcia are un sistem financiar care a fost “testat” în timpul crizei, trebuind remarcat faptul că guvernul nu a fost nevoit să salveze nicio instituție financiară.

Astfel, deficitul bugetar al țării s-a menținut la un nivel scăzut și a lăsat spațiu pentru viitoare reduceri de taxe, în timp ce alte țări cu mari centre financiare majorează taxele pentru acoperirea deficitelor, spune Babacan.

El admite că Turcia nu este China, însă enumeră printre atuuri politica externă a guvernului, atmosfera politică din ce în ce mai deschisă și evoluții cum ar fi expansiunea rapidă a Turkish Airlines.

Fără a numi Dubaiul, Babacan arată că Istanbulul este de asemenea mai bine poziționat pentru a câștiga piața Orientului Mjlociu pe termen lung.

Bancherii nu se înghesuie încă

Totuși, bancherii nu se grăbesc să profite de costurile relativ scăzute legate de spațiile de birouri și salarii din Istanbul.

“Turcia reprezintă o poartă de intrare în Europa, dar nu va putea ataca niciodată poziția Dubaiului de centru financiar pentru Orientul Mijlociu. Dubaiul dispune de cea mai bună infrastructură și nu are probleme de securitate cu țările vecine ca Turcia”, a declarat Albert Momdijan, din cadrul Crédit Agricole CIB.

Istanbulul a avansat foarte mult în ultimii ani, în condițiile în care o clasă de mijloc în creștere alimentează un boom al consumului care transformă orașul într-un centru al modei și turismului. Orașul reprezintă 27% din economia turcă și 55% din comerțul extern, conform agenției de statistică Turkstat. Băncile din Turcia, susținute de un regim strict ce a urmat prăbușirii mai multor bănci în 2001, au rezistat bine în fața crizei, jucând un rol important în redresare. “Este clar că potențialul Istanbulului este mult mai mare, deci totul depinde de dorința guvernului de a-l duce către următorul nivel”, a declarat Murat Yulek, președinte al TAIB, o bancă turcă de investiții. Unii economiști se tem că avântul Turciei ar putea fi frânt de un punct slab al economiei: un cont curent care crește atunci când economia alimentată de cerere avansează.