Demnitarii se vor vedea obligați să publice din nou pe site-urile instituțiilor declarații de avere complete după ce, ieri, Camera Deputaților, aflată în sesiune extraordinară, a aprobat noi modificări la Legea privind Agenția Națională de Integritate (ANI).
Legea mai trebuie să treacă și de Senat, acolo unde, în vară, mai multe prevederi esențiale pentru controlul averilor demnitarilor fuseseră eliminate, lucru care a atras Bucureștiului critici virulente din partea Comisiei Europene.
Potrivit deciziei Senatului, din vară, demnitarii depuneau două declarații, una confidențială, cu toate elementele detaliate, iar alta publică, în care lipseau date despre averea membrilor familiei, prevedere modificată ieri de Cameră care a decis că toate datele despre averi sunt publice.
În lege au fost reintroduse comisiile de anchetă de pe lângă Curțile de Apel care verifică veridicitatea declarațiilor de avere. De asemenea, legea prevede că declarațiile complete de avere vor fi afișate pe site-urile instituțiilor – cu datele de identificare încețoșate -, iar formularul declarației va conține date legate de bijuterii, conturi, case, singurul lucru care nu va apărea fiind adresa imobilelor. Membrii Consiliului Economic și Social și liderii de sindicat vor fi obligați și ei să depună declarații.
De asemenea, Camera a stabilit reintroducerea în legea ANI a termenului de trei ani după finalul mandatului unui demnitar în care Agenția poate face verificări, față de un an, cum decisese Senatul.
Comisia Europeană a publicat în vară cel mai critic raport asupra Justiției din România de când au început să fie publicate astfel de rapoarte, în urmă cu trei ani.
“Noua lege ANI subminează grav eficacitatea procesului de verificare, de sancționare și de confiscare a bunurilor nejustificate și nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării”, se arăta în raportul de monitorizare al Comisiei Europene.
Legea a ajuns din nou în dezbaterea Parlamentului după ce președintele Traian Băsescu a susținut, pe temei de tehnică legislativă, că ea este neconstituțională, lucru acceptat de Curtea Constituțională.
Băsescu a susținut că are elemente că, dacă lucrurile nu se remediază, aderarea României la spațiul Schengen, în 2011, ar putea fi compromisă.
Legea mai trebuie să treacă și de Senat, care este cameră decizională. Deputații PSD au absentat de la ședința în care s-a dezbătut legea.