Nouă persoane dintre cele reținute în dosarul eliberării de rețete false au fost arestate pentru 29 de zile, în cazul altor trei fiind dispusă interdicție de a părăsi localitatea, a hotărât miercuri Tribunalul București.
Deciziile luate pentru fiecare dintre cei 12 nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs la Curtea de Apel București. Procurorii au cerut miercuri Tribunalului București arestarea preventivă a 12 persoane dintre cele 13 reținute în dosarul rețetelor false, surse judiciare declarând pentru MEDIAFAX că printre acestea sunt mai mulți șefi de farmacii din lanțul Dona, un medic psihiatru și administratori ai unor firme. În dosarul eliberării de rețete false, în care medici și farmaciști din cadrul aceleiași rețele farmaceutice sunt acuzați că au fraudat bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frau duloasă a contravalorii unor rețete false și au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au emis marți ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de 13 inculpați. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre lanțul farmaceutic Dona.
Ce au propus procurorii Procurorii au propus miercuri arestarea preventivă a 12 dintre cei 13 reținuți – Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Li liana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Mun teanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Laurențiu-Aurelian Sescu, Maria Mirabela Sescu, Sorin Gelu Pătrașcu, Mirela Gabriela Mihai, Anca Mihaela Solomon și Claudia Elena Șerban, s-a arătat într-un comunicat al Parchetului Tribunalului București. Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, farmacist diriginte în perioada 16 aprilie – iunie 2011 și ulterior coordonator a zece farmacii din cadrul aceluiași lanț farmaceutic, este acuzat de înșelăciune în formă continuată, respectiv de 3.602 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.370.305,13 lei. Acesta mai este acuzat de complicitate la spălarea banilor în formă continuată și dare de mită în formă continuată (5.513 acte materiale), a precizat Parchetul Capitalei. Adriana Liliana Craina, director de zonă al aceluiași lanț farmaceutic în perioada 1 ianuarie -1 martie 2012, având în coordonare atât farmaciile aflate în zona de care răspundea Prioteasa Constantinescu, cât și cele din zona de care răspundea Claudia Șerban, este acuzată de complicitate la înșelăciune în formă continuată, respectiv 842 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 376.085,5 de lei, precum și de favorizarea infractorului. Geta Vecserdi, farmacist diriginte în perioada 1 martie 2011 – 31 martie 2012, a fost reținută pentru înșelăciune în formă continuată, respectiv 3.671 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.360.425,65 de lei, complicitate la spălarea banilor în formă continuată, câte o infracțiune de dare de mită în formă continuată (3.788 de acte materiale) și de delapidare în formă continuată. Mihaela Munteanu, farmacist diriginte în perioada 1 mai 2011 – 31 martie 2012, este acuzată de înșelăciune în formă continuată (943 de acte materiale) și complicitate la spălarea banilor în formă continuată, precum și de dare de mită în formă continuată (66 de acte materiale). Cristina Daniela Sescu, medic psihiatru, a fost reținută pentru înșelăciune în formă continuată și fals intelectual în formă continuată, respectiv 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, precum și luare de mită în formă continuată (3.543 de acte materiale. Procurorii au cerut și arestarea lui Gabriel Sescu, administrator C. M., pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată și complicitate la fals intelectual în formă continuată, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care a produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, complicitate la înșelăciune în formă continuată – 128 de acte materiale și un prejudiciu total de 45507,8 de lei, precum și complicitate la luare de mită în formă continuată – 3.543 de acte material. Laurențiu Aurelian Sescu este acuzat de complicitate la înșelăciune în formă continuată (3.671 de acte materiale), iar Maria Mirabela Sescu, director adjunct la C. M., a fost reținută pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată și la fals intelectual în formă continuată, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.314.917,85 de lei, dar și de complicitate la înșelăciune în formă continuată (128 de acte materiale). Sorin Gelu Pătrașcu, asociat și administrator al SC S.S.C. SRL, societate care în perioada martie – decembrie 2011 a avut încheiat un contract de prestări servicii cu SC S. SA, în baza căruia a exercitat funcția de “Director Zona SUD”, este acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, iar Mirela Gabriela Mihai, reprezentant R. în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2012, a fost reținută pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată, respectiv 310 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 199.625,52 lei, precum și pentru o infracțiune de complicitate la dare de mita în formă continuată (683 de acte materiale). Anca Mihaela Solomon, farmacist diriginte în perioada 1 martie 2011 – 31 martie 2012, a fost reținută pentru înșelăciune în formă continuată, respectiv 333 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 203.819,51 lei, o infracțiune de complicitate la spălarea banilor în formă continuată precum și o infracțiune de dare de mita în formă continuată (827 de acte materiale). Procurorii au mai cerut arestarea preventivă a Claudiei Elena Șerban, farmacist coordonator zonă pentru zece farmacii din cadrul aceluiași lanț farmaceutic, în perioada 1 iulie 2011 – 1 aprilie 2012, pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată, respectiv 395 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 230.894,43 lei, pentru o infracțiune de complicitate la spălarea banilor în formă continuată (407 acte materiale) și o infracțiune de dare de mita în formă continuată (855 de acte materiale).
Vot fi efectuate și alte acte de urmărire penală Parchetul Capitalei a precizat că în perioada imediat următoare vor fi efectuate și alte acte de urmărire penală. Procurorii Parchetului Tribunalului București au dispus, în cursul lunii octombrie, începerea urmăririi penale față de 22 de persoane, medici și farmaciști, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, luare de mită, dare mită și spălare de bani. Potrivit procurorilor, medicii și farmaciștii din cadrul aceleiași rețele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor rețete false, producând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei. Medicii acuzați că falsificau rețete prescriau tratamente pe numele unor pacienți care nu fuseseră consultați, apoi le trimiteau unor farmaciști din cadrul aceleiași rețele farmaceutice, în baza unor înțelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor și le decontau la CNAS, banii fiind spălați prin introducerea într-un circuit comercial licit. Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc. Totodată, farmaciștii implicați obțineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, obțineau prime în plus față de salariu, susțin procurorii. La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârșitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri în valoare de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a rețetelor false eliberate. Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria rețete cu acoperire într-o situație reală, în urma consultării reale a pacienților. “Ulterior, în baza unei înțelegeri prealabile cu farmacistul și prin încălcarea normelor deontologice privind exercitarea atribuțiilor de medic, fie determina pacientul să prezinte rețeta la o anumită farmacie, direcționându-l acolo în vederea ridicării medicamentelor numai din această farmacie, și nu dintr-o farmacie concurentă, fie nu înmâna rețeta pacientului, ci direct farmacistului, pentru a se asigura că rețeta nu este prezentată în altă parte, iar ulterior dădea medicamentele ridicate din farmacie pacientului”, au precizat procurorii. Și în aceste cazuri, medicii primeau lunar bani sau bunuri în valoare de 3-5% din valoarea totală a rețetelor false eliberate. Peste 4.000 de rețete false au fost eliberate de medicii acuzați de corupție și înșelăciune pe numele unor pacienți care nu au fost consultați și nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre “beneficiarii” tratamentelor administrate de aceștia fiind persoane decedate.
Peste 4.000 de astfel de rețete Procurorii care instrumentează ancheta în cazul eliberării rețetelor false au descoperit că medicii cercetați în acest caz au întocmit peste 4.000 de astfel de rețete, au declarat, marți, oficiali din Parchetul Capitalei. În acest dosar, din luna martie 2012 până în prezent au fost audiate peste 700 de persoane în numele cărora au fost emise rețete, au precizat procurorii. Marți, în urma unor percheziții, au fost duse la audieri 26 de persoane. Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că anchetatorii au făcut verificări la șapte centre din Capitală ale lanțului de farmacii Dona. Medic psihiatru din Giurgiu, reținut pentru falsificare de rețete Administratorul unei firme din Ilfov și un medic psihiatru din Giurgiu care au obținut fraudulos decontarea unor rețete fictive sau falsificate au fost reținuți pentru 24 de ore, prejudiciul provocat de cei doi Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate fiind de aproape 125.000 lei. Potrivit reprezentanților Poliției Județene Giurgiu, joi dimineață a fost făcută o percheziție în orașul Măgurele, județul Ilfov, la locuința administratorului unei societăți comerciale care are ca obiect principal de activitate comercializarea produselor farmaceutice, iar în urma acesteia au fost ridicate mai multe înscrisuri și tehnică IT. “Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Giurgiu au reușit probarea activității infracționale a administratorului societății comerciale și a unui medic psihiatru din Giurgiu care au obținut fraudulos decontarea mai multor rețete fictive sau falsificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Giurgiu, comisar Cristian Suță. Conform sursei citate, polițiștii au stabilit că, în perioada 2011-iunie 2012, administratorul societății comerciale, prin contractele de furnizare de medicamente, a indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu privind eliberarea medicamentelor compensate către pacienții asigurați, prezentând prin intermediul angajaților celor două puncte de lucru ale farmaciei din municipiul Giurgiu decontări lunare având la bază rețete falsificate de medicul Ș.D. și de asistentele de la cabinetul medical individual al acestuia. Mediafax