Saptamana trecuta s-au finalizat discutiile dintre Guvernul Romaniei si Fondul Monetar International. In cadrul negocierilor purtate au fost analizate politicile economice si financiare ale Romaniei pentru perioada 2005-2006, fixandu-se noi tinte tinand cont de ultimele evolutii economice inregistrate.
In acest context, exista o ingrijorare crescanda legata de evolutia cererii agregate precum si cea a bugetului public, fiind reconfirmata tinta pentru deficitul bugetar de 0,75% din PIB.
Pe fondul acestor doua aspecte, ministrul finantelor a lansat ideea maririi taxei pe valoarea adaugata cu trei procente, de la 19% la 22%, masura care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2006. Desi guvernantii afirma ca demersul de mai sus este rezultanta cresterii accentuate a consumului, este evident ca mai degraba argumentarea isi gaseste ecoul in insuficienta veniturilor bugetare pe termen mediu.
Cu aceasta ocazie s-a putut observa un grad ridicat de inconsecventa din partea guvernului, dovedindu-se ca reducerea impozitului pe profit si pe venituri la 16% nu a fost o decizie bazata pe o analiza realista a efectelor unei astfel de masuri.
In ciuda faptului ca ministrul Ionut Popescu a afirmat ulterior declaratiei privind marirea TVA ca nu s-a luat inca o decizie finala cu privire la acest aspect, totusi, acesta pare a fi cel mai probabil pas deoarece cealalta varianta ar fi cresterea cotei unice, situatie inacceptabila din punct de vedere politic.
In momentul de fata guvernul se afla in situatia ingrata de a alege intre o crestere a TVA cu trei procente, optiune mai usor abordabila din punct de vedere politic, si cresterea cotei unice, situatie delicata care ar insemna ca numai in decurs de 6 luni guvernul isi amendeaza propria politica fiscala.
Aceasta situatie este rezultatul faptului ca guvernul nu si-a luat masurile de siguranta necesare pentru modificarile fiscale, iar FMI nu accepta un deficit bugetar mare si nici fluxuri potentiale de venituri bazate pe supozitii optimiste. Pentru ca efectele introducerii cotei unice asupra investitiilor sa se materializeze este nevoie de o perioada mai lunga de timp (2-3 ani). In acelasi timp nu trebuie uitata atat de mult discutata nevoie de stabilitate a mediului de afaceri, cerinta ce este inca departe de a fi indeplinita, chiar si numai avand in vedere aceste modificari de impozite.
Complexitatea acestei situatii reiese din eforturile pe care guvernul le intreprinde in vederea mentinerii deficitului sub control prin reducerea cheltuielilor, in special prin inghetarea salariilor bugetarilor si prin introducerea unor taxe diverse sub argumentul ca trebuie largita baza de impozitare, si nu ridicarea nivelurilor taxelor actuale. Din pacate, acestea nu sunt de ajuns.
Pentru a avea o imagine de ansamblu cuprinzatoare, nu este suficient sa avem in vedere doar situatia din anul acesta, ci se impune urmarirea sustenabilitatii finantelor publice pe termen mediu. Pe acest orizont vor actiona cel putin doi factori de presiune importanti: reforma sistemului de pensii si sustinerea costurilor integrarii in Uniunea Europeana. Pentru cel de al doilea factor va fi nevoie de resurse pentru cofinantarea proiectelor care vor fi derulate cu fonduri europene.
Interesant este si faptul ca reprezentantii PD sustin ca nu sunt de acord cu marirea TVA decat in cazul in care aceasta masura va fi insotita de reducerea cu cateva procente a contributiilor sociale, situatie in care bugetul general nu se va imbunatati substantial.
Asa cum am mentionat mai sus, exista doua variante pentru obtinerea mai multor venituri la buget: cresterea cotei unice de impozitare sau a taxei pe valoarea adaugata. Aceste masuri au efecte diferite asupra economiei.
Marirea TVA va avea efecte contradictorii asupra economiei. Din punctul de vedere al fiscalitatii generale, dat fiind faptul ca nivelul veniturilor bugetare in PIB este unul din cele mai mici din Europa in cazul Romaniei, nu vom asista la o suprataxare a economiei. Admitand ca aceasta masura va contribui la reducerea consumului, situatia contului curent va fi imbunatatita, insa doar partial. Efectul nu va fi unul cu impact major deoarece salariul mediu in termeni reali oricum creste intr-un ritm destul de accelerat, astfel puterea de cumparare a populatiei nu va scadea foarte mult. In plus, masura de crestere a TVA va duce la cresterea preturilor, conducand la o rata a inflatiei mai mare cu 2-3% decat cea anuntata initial pentru anul urmator, asa cum a declarat si guvernatorul Mugur Isarescu.
Modificarea TVA va afecta cel mai mult populatia cu venituri reduse. Situatia nu este prea fericita pentru ca aceasta categorie, care nu a avut prea mult de castigat de pe urma reducerilor fiscale anterioare, se vede pusa in situatia de a suporta o crestere cu 3% a TVA.
In cazul acestei masuri, se poate observa limpede ca se incearca limitarea efectelor, si nu combaterea directa a cauzelor dezechilibrului de cont curent care au condus la situatia de fond. Nesiguranta afisata in ceea ce priveste cadrul fiscal se repercuteaza in mod negativ asupra competitivitatii firmelor care activeaza in Romania, competitivitate care reprezinta de fapt cheia rezolvarii acestui dezechilibru.
Cealalta varianta, referitoare la cresterea cotei unice de impozitare, ar fi mai usor de justificat din punct de vedere economic, plecand de la ideea de a alinia aceasta cota la nivelul actual al TVA, printr-o crestere de la 16 la 19%. O astfel de masura ar intampina insa rezistenta atat din partea firmelor, cat si a sindicatelor. Daca se vor mentine deducerile pentru persoanele cu venituri scazute, atunci afectati vor fi cei cu venituri mai mari, aceiasi care au beneficiat de reducere in primul caz. In plus, o asemenea decizie politica pare aproape de neconceput pentru guvernul actual.
Este clar ca nici una din situatiile mentionate nu reprezinta o alegere fericita, trebuind ales raul cel mai mic. Aceasta stare de fapt este rezultatul calculelor prea optimiste facute in momentul introducerii cotei unice, adeverindu-se inca o data vechiul proverb romanesc: “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
* Raluca Mitrea este cercetator asociat in cadrul Grupului de Economie Aplicata (GEA)
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.