Teatrul Național din București s-a redeschis oficial sâmbătă, cu premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite”, o versiune scenică de Dan Puric, după feeria-poem dramatic a lui Victor Eftimiu, eveniment care a marcat finalizarea amplului proces de reconstrucție, reabilitare și modernizare a acestei instituții. Atât oameni de cultură, cât și politicieni au participat la redeschiderea Teatrului Național din București (TNB). Înainte de începerea spectacolului, Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, a precizat că, prin procesul de reconstrucție și modernizare a instituției teatrale, au fost desființate simbolurile comuniste.
„Teatrul a revenit la forma lui inițială, cu refaceri substanțiale ale rezistenței la cutremur. Mai în glumă, mai în serios, vă pot spune că ne aflăm într-un adăpost antiseismic garantat până la un cutremur de 9 grade și că reconstrucția teatrului a cuprins și o întreagă muncă de reconfigurare a interiorului”, a declarat Ion Caramitru.
Inaugurarea noii Săli Mari a TNB marchează încheierea lucrărilor de reabilitare și deschiderea în totalitate a teatrului pentru public, urmând ca, în vară, să fie deschis și Amfiteatrul în aer liber, cel de-al șaptelea spațiu de joc din clădirea reabilitată și modernizată.
Arhitectul Romeo Belea, autorul proiectului, a precizat, pentru reprezentanții mass-media, că nu s-au schimbat foarte mult ideile inițiale față de rezultatul final.
„E greu de spus (dacă sunt diferențe între primele schițe și rezultatul final, n.r.). Ideea a fost de la început asta. Sigur, lucurile evoluează, evoluează până și detaliile. Nu pot să spun că diferă mult de ce-a fost din primele schițe, din primele idei”, a declarat Romeo Belea.
Acesta a mai precizat că a ales culoarea roșie pentru Sala Mare pentru că este caracteristică sălilor de tip italian. Iar despre statuile care „veghează” în foaierul teatrului arhitectul a spus că au fost luate din depozitele instituției, care sunt „de-o bogăție absolut incredibilă”.
„E o scoatere afară a averii teatrului, care este colosală”, a mai spus arhitectul.
Instituție cu o veche și solidă tradiție culturală, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epocă la alta, în concordanță cu aspirațiile naționale, în interiorul procesului de creație artistică și sub adăpostul celor două edificii, informează reprezentanții instituției teatrale.
Prima clădire a Teatrului Național din București (TNB) – între 1852 și 1944 – a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde în prezent este Hotelul Novotel. La începuturi, a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852-1864), iar, din 1875, cea de Teatru Național. În 1852 s-a deschis Teatrul cel Mare din București, realizat după planurile arhitectului vienez Heft, primul director fiind Costache Caragiale. Prima reprezentație a avut loc pe 31 decembrie 1852, cu spectacolul „Zoe sau Un amor românesc”, un vodevil tradus din limba franceză.
În 1864, Teatrul cel Mare a devenit instituție publică de cultură, când, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului și să devină instituție națională”.
În 1875, Alexandru Odobescu, director al teatrului, a pus pe frontispiciu numele instituției: Teatru Național. Clădirea în stil baroc a Teatrului Național din Calea Victoriei, aflată în imediata vecinătate a Palatului Telefoanelor, a rezistat până în august 1944, când a fost parțial incendiată în urma unui bombardament. Teatrul a continuat să funcționeze în sălile Comedia (Majestic), Studio din Piața Amzei, iar, pentru scurtă vreme, au mai fost și alte spații de joc – sălile de festivități ale liceelor Sfântul Sava și Matei Basarab, Cercul Militar.
În 1952, s-a sărbătorit centenarul Teatrului Național și s-a jucat „Matei Millo”, de Mircea Ștefănescu. Tot atunci teatrul a primit numele lui Ion Luca Caragiale.
Teatrul Național din București, cu sediul pe care spectatorii îl cunosc în prezent și cu pălăria lui Caragiale așezată peste cea mai mare dintre săli, a fost proiectat și realizat, în 1973, de un colectiv de la I.P. Proiect București, condus de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea (șef de proiect complex) și Nicolae Cucu, având drept consultanți pe regizorii Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei și Horea Popescu. Structura de rezistență a fost concepută de inginerul Alexandru Cișmigiu. Planul inițial al clădirii prevedea numai trei săli: Sala Mare, Sala Studio (Mică) și Sala Atelier – o sală experimentală de teatru.
Pe 25 decembrie 1973, a avut loc inaugurarea Teatrului Național în noua clădire, la Sala Mare, cu „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în regia Mariettei Sadova, cu George Calboreanu în rolul lui Ștefan cel Mare, și cu „Simfonia patetică”, de Aurel Baranga, care semna și regia.
Pe 30 aprilie 1974, Sala Mică (Studio) a fost inaugurată cu spectacolele „Năpasta” și „Conul Leonida față cu reacțiunea”, de I. L. Caragiale, spectacol-coupé în regia lui Ion Cojar, iar, pe 1 octombrie 1975, s-a deschis Sala Atelier, cu drama „Capul”, de Mihnea Gheorghiu, în regia Letiției Popa.
După incendiul din noaptea de 16/ 17 august 1978, Sala Mare a fost complet distrusă. Ca urmare, ideea de a revizui întreaga construcție a câștigat teren. Clădirea ceaușistă a eliminat „pălăria lui Caragiale”.
Între 1982-1984, proiectul de refacere, extindere și de reconfigurare a interiorului TNB i-a fost atribuit arhitectului Cezar Lăzărescu. Pentru a modifica aspectul de pălărie, echipa a decis și înălțarea clădirii, ceea ce a însemnat turnarea a 1.200 de tone de beton peste structura inițială. Acest proiect a adus o serie de alte modificări, între care, capacitatea sporită a Sălii Mari – de la 950 la 1.155 de locuri, slăbind însă structura de rezistență a clădirii. Tot cu această ocazie s-a construit Sala Amfiteatru – pe locul garderobei și al intrării oficiale.
În 2005, actorul Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, a devenit manager al Teatrului Național din București. Conform proiectului său managerial, a fost inițiată o serie de studii ale căror rezultate au impus reabilitarea clădirii Teatrului Național. Proiectul a fost finanțat de Guvernul României și de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, costurile totale ale acestuia fiind în jur de 65 de milioane de euro.
În martie 2011, în cel de-al doilea mandat de manager al TNB al lui Ion Caramitru, a început propriu-zis munca la acest proiect. Prima parte a proiectului a presupus îndepărtarea unei structuri de beton de aproximativ 1.500 tone, care fusese adăugată în 1983 și care încărcase clădirea, afectându-i structura de rezistență.
Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, Centrul Național al Dansului și Muzeul Național de Artă Contemporană, care au funcționat pentru o bună perioadă de timp în această clădire, și-au găsit spații noi de lucru. Lucrările de consolidare și optimizare funcțională a clădirii Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, începute în martie 2011, s-au întins pe o perioadă de peste patru ani.
Autorul proiectului a fost arhitectul Romeo Belea, proiectantul general, Peccon Invest S.R.L., director general – arhitect Gabriel Ghelmegeanu, executantul – societatea Aedificia Carpați în asociere cu Romtest Electronic.
Obiectivul a fost crearea unui imobil care să corespundă din punct de vedere tehnic, să confere siguranță și să asigure accesul publicului larg la actul de cultură. Vechile săli au intrat treptat în procesul de reabilitare, pe măsură ce altele noi au fost date în folosință.
Pe toată perioada reconstrucției, teatrul a funcționat continuu, prezentând spectacole în cel puțin una dintre sălile sale.
Astfel, pe 9 octombrie 2012, a fost inaugurată prima dintre sălile nou construite, Sala Mică. Atunci a avut loc premiera spectacolului „Două loturi”, de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija. Pe 16 decembrie 2012, a fost inaugurată Sala Media, cu premiera „Năpasta”, de I. L. Caragiale, în regia lui Radu Afrim, care a marcat și încheierea anului Caragiale la TNB, program de referință dedicat centenarului morții marelui dramaturg. Apoi, pe 4 octombrie 2013, a fost inaugurată Sala Pictura, cea de-a treia sală nouă, amplasată pe locul fostului Atelier de pictură. Atunci a avut loc premiera spectacolului „Micul infern”, de Mircea Ștefănescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. În continuare, pe 11 octombrie 2013, s-a redeschis Sala Studio, cu premiera spectacolului „Revizorul”, de N. V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, marcând revenirea acestei săli cu dotări sceno-tehnice speciale în circuitul teatral (timp de 27 de ani a fost în folosința Operetei).
Pe 3 noiembrie 2013, Sala Atelier, refăcută și îmbogățită cu un balcon, a reintrat și ea în circuitul de spectacole, odată cu premiera „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga.
În cele din urmă, sâmbătă seară, a avut loc premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite”, după Victor Eftimiu, în regia lui Dan Puric, eveniment care a marcat inaugurarea noii Săli Mari, integral refăcută și redimensionată.
*
* *
Cu o capacitate de 940 de locuri, Sala Mare, de tip italian, este una dintre cele mai mari săli de teatru din România și, totodată, una dintre cele mai bine dotate din Europa din punct de vedere sceno-tehnic, comparabilă cu Sala Mare a noului Teatru Național din Budapesta sau cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra.
Performanțele tehnice impresionante ale scenei sunt susținute de: 5 trape de 3 x 15 m care pot urca până la 4,80 m și coborâ până la – 2,20 m în raport cu nivelul scenei; o rotativă cu un diametru de 14 m aflată pe o culisantă de 15 x 16 m la nivelul scenei; 11 culisante (5 dreapta, 5 stânga și una spate) și o fosă mobilă care poate adăposti 16 instrumentiști. Turnul scenei este dotat cu 65 de ștăngi plus 2 laterale care pot urca până la 35 de metri și pot susține o greutate de 250 kg fiecare. Toate ștăngile sunt acționate manual. Deschiderea scenei este de 10 m până la 16 m, iar oglinda scenei se poate înălța de la 5 m până la 9 m.
În actuala configurație Sala Mare dispune de un parter cu 616 locuri si de trei rânduri de loji (cele de la parter – „benoare” – 84 de locuri, loji Rang 1 – 119 locuri , loji Rang 2 – 104 locuri), precum și de o Lojă Oficială cu 27 de locuri. Cele trei rânduri de loji și tavanul special modificat conferă o notă de eleganță sălii îmbrăcate în roșu regal.
Foaierele Sălii Mari se desfășoară la parter (Foaierul de marmură) și la etaj (Foaierul Tapiseriei), fiind decorate cu numeroase busturi ale unor personalități din lumea teatrului, semnate de sculptori cunoscuti, precum și cu tapiserii de mari dimensiuni. Uriașa tapiserie de la etajul 1, considerată ca fiind a doua din lume ca suprafață, Teatrul Lumii (740 x 2.250 cm) este semnată de artiștii Șerban Gabrea și Florin Ciubotaru și a fost executată într-un interval de 10 ani (1969-1979), în paralel cu construcția edificiului teatral. Lucrările Odă patriei de Gheorghe Iacob și Ion Almășan (1.154 x 880 cm) și Război și Pace de Ion și Ariana Nicodim (1.100 x 900 cm) – completează ansamblul tapiseriilor monumentale.
Sala mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București a fost inaugurată la 18 aprilie cu premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite”, versiune scenică de Dan Puric după feeria–poem dramatic a lui Victor Eftimiu. Montare de anvergură, „Înșir’te mărgărite” ne îmbie să descoperim, sub noua „pălărie” a Sălii Mari, un univers plin de culoare și de poezie: 80 de interpreți, de la actori debutanți la nume consacrate, 300 de costume și o mulțime de pălării impresionante, minuțios lucrate în atelierele teatrului, muzică originală semnată de Gheorghe Zamfir, pantomimă, step, dans și balet, reunite într-o viziune regizorală debordantă, ce se adresează unei categorii largi de public.
Feeria dramatică a lui Victor Eftimiu s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Național din București în 1911. Cu această piesă, considerată eveniment de criticul Eugen Lovinescu, prolificul autor devenea faimos la numai 22 de ani. De atunci, textul a suferit modificări și a fost montat în numeroase versiuni pe scenele țării.
Viziunea cu care vă veți întâlni pe scena Tetrului Național din București reprezintă o nouă provocare pentru actorul și regizorul Dan Puric, el realizează și de astă dată o „lectură” originală, printr-o îmbinare firească între textul clasic și mijloacele teatrale care l-au consacrat ca artist. În versiunea lui, „Înșir’te mărgărite” este o transfigurare a feeriei într-un poem închinat iubirii.
„Nu știu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze, spune Dan Puric. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocența și frumusețea. S-a jucat și, m-a atras starea de joc a lui Eftimiu față de poveste. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezește. El nu poate să mintă, pentru că este făcut pentru copii. Nevoia de basm este cu atât mai necesară astăzi, când lumea se urâțește, iar basmul devine un reflex de igienă sufletească… Acest spectacol este profund românesc și, de aceea, poate fi oricând internațional.”
Scenografia și costumele sunt semnate de Doina Levintza, al cărei concept pune în valoare un univers luxuriant de forme și culori.
În rolurile principale: Dan Puric, Constantin Dinulescu, Amalia Ciolan, Maria Dinulescu/Beatrice Rubică, Lari Giorgescu/Ștefan Ruxanda, Silviu Biriș/Gavril Pătru, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaș, Axel Moustache, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieșu, Violeta Huluba, Florin Roșu, Silviu Oltean.
*
* *
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va oferi publicului în 2015 – pe lângă cele 35 de spectacole din repertoriul curent – piese de actualitate și povești nemuritoare citite în cheie contemporană, întâlniri cu marea dramaturgie în viziuni de referință, cu piesa românească și cu spectacolul de autor. Evenimente teatrale și para-teatrale vor veni să completeze lista programelor și proiectelor anunțate la începutul stagiunii.
Cel mai important dintre acestea este, fără îndoială, Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015 care se va desfășura sub acoperișul noului TNB între 28 august și 6 septembrie 2015, cu titlul generic Față în față cu Balcanii: Teatrul-erou al timpului prezent.
Fotografii de Andreea Alexandru/ Mediafax Foto