Episoadele de hiperinflație au fost numeroase de-a lungul secolului trecut, 55 mai exact, imediat ce națiunile lumii au început să experimenteze monedele fiduciare care se bazau pe creditul guvernelor care le emiteau, scrie Business Insider.
Chiar țările cu economii dezvoltate precum China, Germania și Franța au avut parte de episoade devastatoare de hiperinflație.Nouă țări care nu au mai putut controla inflația:
Ungaria: august 1945-iulie 1946
Rata zilnică a inflației: 207%
Prețul se dubla la fiecare: 15 ore
Ungaria a fost devastată din punct de vedere economic de cel de-Al Doilea Război Mondial, iar estimările arată că aproximativ 40% din capital a fost distrus în acest conflict. Când Ungaria a semnat un tratat de pace cu Aliații în 1945, a trebuit să plătească daune de război sovieticilor, care însumau 25-50% din bugetul ungar din timpul episodului de hiperinflație. Bancherii ungari au avertizat că tipărirea de monedă pentru a plăti facturile nu este de preferat. Dar “sovieticii, care dominau Comisia, s-au făcut că nu aud aceste avertismente, acțiune care i-a determinat pe unii să creadă că hiperinflația a avut un obiectiv politic: să distrugă clasa de mijloc”. (Bomberger și Makinen 1983)
Zimbabwe: martie 2007-noiembrie 2008
Rata zilnică a inflației: 98%
Prețul se dubla la fiecare: 25 ore
Hiperinflația din Zimbabwe a fost precedată de un lung declin al capacității de producție care a urmat reformei terenurilor lui Robert Mugabe din anii 2000-2001, prin care pământurile au fost luate de la albi și redistribuite populației de culoare. Aceste reforme au condus la un declin de 50% al producției în următorii nouă ani.
Reformele socialiste și implicarea costisitoare în Războiul Civil din Congo au condus la deficite bugetare majore,iar în același timp, populația părăsea țara. Acești doi factori au determinat guvernul să monetizeze deficitul fiscal.
Iugoslavia: aprilie 1992- ianuarie 1994
Rata zilnică a inflației: 65%
Prețul se dubla la fiecare: 34 ore
Căderea Uniunii Sovietice a condus la scăderea rolului pe care îl avea la nivel internațional Iugoslavia, care până atunci fusese un jucător important în relația dintre Estul și Vestul Europei.
Analiștii Petrovic, Bogetic și Vujosevic au explicat că nou formata Republică Federală Iugoslavia a păstrat din birocrația de dinaintea destrămării Uniunii Sovietice, ceea ce a contribuit la deficitul țării. În încercarea de monetizare a acestui deficit, banca centrală a pierdut controlul emisiunii de monedă și a creat hiperinflație.
Germania: august 1922- decembrie 1923
Rata zilnică a inflației: 21%
Prețul se dubla la fiecare: 3 zile și 17 ore
După Primul Război Mondial, Germania a trebuit să plătească despăgubiri câștigătorilor războiului. Însă țării nu i s-a permis să plătească în moneda națională din acea vreme, Papiermark, ci a fost nevoită să vândă foarte multe mărci în schimbul unor monede străine cu care își putea plăti datoriile. Când plățile au ajuns la scadență în vara anului 1921, o politică de vânzare a mărcii pentru a cumpăra monede străine la orice preț a condus la hiperinflație ca urmare a faptului că marca a fost puternic devalorizată.
Grecia: mai 1941- decembrie 1945
Rata zilnică a inflației: 18%
Prețul se dubla la fiecare: 4 zile și 6 ore
Soldul bugetar al Greciei s-a transformat dintr-un surplus de 271 milioane de drahme în 1939 într-un deficit de 790 de milioane de drahme (2,3 milioane euro) în 1940 ca urmare a debutului celui de-Al Doilea Război Mondial (exporturile au scăzut dramatic). Poziția fiscală a Greciei era deja deteriorată când puterile Axei au invadat țara la sfârșitul anilor 1940. Costurile suplimentare ale Greciei impuse de “guvernul marionetă” al puterilor Axei care controla această țară în timpul ocupării includeau sprijinirea a 400.000 de soldați staționați acolo și o indemnizație consistentă datorată ocupanților. În plus, venitul național al Greciei a scăzut de la 67,4 miliarde de drahme în 1938 la 20 de miliarde de drahme până în 1942. Cum veniturile fiscale au scăzut, Grecia a recurs la monetizare pentru a plăti cheltuielile menționate mai sus și pentru a acoperi restul deficitului.
China: octombrie 1947- mai 1949
Rata zilnică a inflației: 14%
Prețul se dubla la fiecare: 5 zile și 8 ore
După cel de-Al Doilea Război Mondial, China a fost divizată de războiul civil. Naționaliștii și comuniștii s-au luptat pentru controlul țării și au introdus monede competitoare în acest proces, lăsând sistemul monetar al Chinei fragmentat.
Economiștii Campbell and Tullock (1954) au explicat că cele trei guverne, inclusiv cel al ocupației japoneze, s-au implicat în “războiul monetar” prin încercarea de a submina monedele în diferite moduri.
Pentru a finanța conflictul, naționaliștii au creat deficite bugetare imense, pe care le-au acoperit tipărind monedă, ceea ce a condus la hiperinflație.
Peru: iulie 1990- august 1990
Rata zilnică a inflației: 5%
Prețul se dubla la fiecare: 13 zile și 2 ore
Peru a purtat o luptă lungă cu inflația în a doua jumătate a secolului XX. În prima jumătate a anilor 1980, Fernando Belaunde Terry era președinte, iar Peru se confrunta cu politicile de austeritate impuse de FMI, în urma crizei din America Latină de la începutul deceniului.
Economistul Thayer Watkins spunea că administrația lui Belaunde Terry dădea de înțeles că s-a conformat cu reformele impuse de FMI, dar în realitate acest lucru nu era adevărat. Economia stagna în acea perioadă, dar acest lucru era pus de către electorat pe seama politicile de austeritate impuse de FMI, chiar dacă acestea nu erau urmate. În 1985, când Alan Garcia a devenit președinte, a implementat noi politici care au slăbit economia și a determinat excluderea țării de pe piețele internaționale. Confruntându-se cu lipsa accesului la credite și cu deteriorarea economiei, în scurt timp inflația ridicată a devenit hiperinflație în Peru.
Franța: mai 1795- noiembrie 1796
Rata zilnică a inflației: 5%
Prețul se dubla la fiecare: 15 zile și 2 ore
Revoluția Franceză(1789-1799) a venit după o perioadă în care Franța avea datorii substanțiale în urma anilor de război, inclusiv Războiul de Independență al Statelor Unite.
Una dintre politicile economice majore ale Revoluției Franceze a fost naționalizarea terenurilor deținute anterior de Biserica Catolică. Guvernul a emis apoi moneda numită “asignat” pentru ca populația să poată cumpăra acele terenuri. Guvernul a emis prea multe astfel de monede pentru a acoperi deficitul, creând astfel hiperinflație.
Nicaragua: iunie 1986- martie 1991
Rata zilnică a inflației: 4%
Prețul se dubla la fiecare: 16 zile și 10 ore
Economia acestei țări a fost devastată de revoluție, PIB-ul contractându-se cu 34% cumulat între 1878-1979. Când partidul comunist Sandinistas a ajuns la putere, au naționalizat numeroase sectoare ale economiei, contribuind astfel la turbulențe economice.
Astfel, guvernul a implementat o politică fiscală expansionistă și au apelat la împrumuturi externe pentru a stimula consumul intern. Aceste cheltuieli au crescut în ce-a dea doua jumătate a secolului pentru a finanța războiul cu “Contras”(diferite grupuri rebele care se opuneau regimului). În timp ce controalele puternice ale capitalului și rata de schimb fixă mențineau inflația sub control, reforma economică din 1985 a renunțat la astfel de politici, dezlănțuind inflația în Nicaragua.