Depășirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancționează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, adică între 720 și 1.600 de lei. În plus, se ridică și permisul de conducere pentru 90 de zile.
În cazul depășirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancțiuni cuprinse între 21 și 50 de puncte amendă (între 1.680 și 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.
În cazul în care depășirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de paguime materiale, se aplică sancțiuni din clasa VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 și 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani, însă amenda rămâne aceeași, potrivit proiectului citat.
Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, unde circulația se desfășoară pe o singură bandă pe sens, ținând seama de împrejurări și de cât de intensă este circulația, administratorul drumului poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 kilometri pe oră pentru tramvaie și de 30 kilometri pe oră pentru toate autovehiculele, dar numai cu avizul Poliției.
În același timp, pe anumite sectoare de drum din afara localităților, unde se circulă pe o singură bandă pe sens, ținând seama de împrejurări și de trafic, administratorul drumului poate stabili, cu avizul Poliției și limite de viteză mai mici, dar nu mai puțin de 50 de kilometri pe oră pentru toate autovehiculele.
Potrivit proiectului de lege, conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană care a consumat droguri, a luat medicamente cu efecte similare stupefiantelor sau are o îmbibație de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,2 g/l alcool pur în sânge, este interzisă.
În acest sens, conform proiectului de lege, “conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, care are o îmbibație alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni (21 la 50 puncte-amendă) și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.
În cazul în care îmbibația alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Proiectul noului Cod rutier sancționează nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea pe contrasens pe autostradă, depășirea unui autoturism cu mai mult de 60 kilometri pe oră a vitezei maxime admise și conducerea unei mașini neînmatriculată cu amendă cuprinsă între 21 și 50 de puncte, plus suspendarea permisului pentru 180 de zile.
În cazul în care aceste abateri sunt urmate de un accident, se vor aplica amenzi între 51 și 120 puncte și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, dacă accidentul este soldat doar cu pagube materiale, iar în cazul în care sunt persoane rănite, perioada de suspendare a permisului se dublează.
Potrivit proiectului de lege, vor fi sancționați cu 9 până la 20 de puncte-amendă și suspendarea permisului până la trei luni numai șoferii care nu acordă prioritate, depășesc sau trec pe roșu și provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale.
În cazul în care un șofer nu își achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Concret, Poliția Rutieră întocmește dispoziția de suspendare în termen de 5 zile de la expirarea termenului de plată a amenzii și o comunică persoanei vizate. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziției de suspendare.
Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenții rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării și care va fi verificat de către Poliție.
Proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o “asumare comună”, a anunțat, miercuri, premierul Ponta, după ce Guvernul analizase varianta ca noul Cod să fie promovat prin ordonanță de urgență pentru a fi aplicat mai rapid.
“Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament. Vreau să văd foarte clar o implicare a tuturor celor – nu vreau să fie, dom’ne, «Codul lui Stroe și al lui Ponta» și toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esențiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, și anume siguranță mai mare pe drumuri, sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancțiunilor, că degeaba dăm sancțiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe (ministrul de Interne – n.r.) și o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi și toți ceilalți, buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure și pedepse care se aplică este un interes comun și vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens”, a spus Ponta, în ședința de guvern.
Pe agenda ședinței de miercuri, proiectul noului Cod rutier a fost înscris, din nou, sub forma unei ordonanțe de urgență. Ordonanța de urgență este de asemenea transmisă spre dezbatere Parlamentului, dar este și aplicată până la momentul avizului parlamentar, când poate fi completată cu eventuale modificări ulterioare, spre deosebire de un proiect de lege, care poate fi aplicat doar după ce este aprobat de Parlament și promulgat de președinte.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a amânat, pentru a doua oară, adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenții și infracțiuni.
Premierul Victor Ponta declara sămbătă, întrebat dacă noul Cod ar putea fi adoptat în această săptămână, că documentul va fi adoptat “în funcție de soluția tehnică de implementare”.
El a mai arătat că efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări.