Bani multi asteapta sa fie culesi de actori, coregrafi, regizori. Numai sa-i vrea. Pentru ca multora li se pare nedemn sa contribuie cu numele si talentul lor la evenimentul de lansare a unui produs. De parca Michelangelo n-ar fi sculptat la comanda – treaba mai anevoioasa decat pregatirea unui eveniment care dureaza cel mult zece zile.
Nu vorbesc aici de “hartie igenica”, obiect esential dar nepretentios, care se recomanda destul de bine si singur. In Romania noastra se lanseaza saptamanal cel putin un produs in care ingineri, chimisti sau alte minti tehnice au investit stradania si talentele lor. Cu nimic mai prejos decat ale artistilor. Cei-tehnici si cei-care-stiu-sa-vanda au nevoie, pentru a-si comunica mesajul, de cei-care-stiu-sa-exprime. Doar ca acestia se impart in doua tabere categorice: ori abandoneaza artele cu totul si alearga spre diverse tipuri de derizoriu bine platit, ori resping asocierea cu orice activitate economica. Amuzanta chestie. Si, in fapt, complet imposibila!
Poate ca pentru unii mai este inca o noutate faptul ca economia este explicatia istoriei, a tuturor stiintelor si a majoritatii artelor. Omul nu isi poate nici macar imagina fericirea in absenta unei forme sau a alteia de bunastare.
Un telefon primit de la o companie farmaceutica sau de la un fabricant de masini este un compliment pentru artist. Inseamna ca valoarea lui e recunoscuta. Inseamna ca transcende lumea lui si e cult si cool in acelasi timp. Agentiile care organizeaza lansari de produse sau de branduri stiu ca toti clientii lor isi doresc excelenta. Actorul, coregraful, balerinul care este cooptat intr-o asemenea mica aventura nu este sampania sparta de prora vasului. El primeste, impreuna cu oferta de colaborare, un premiu. Mai sincer decat cele date de forurile anchilozate ale culturii. Oricine ofera mai usor o mangaiere pe cap si o insigna, decat o suma de bani. Iar sumele de bani oferite pentru un singur eveniment ating cote dintre cele mai impresionante. Mai ales in conditiile Romaniei de azi. Cand sumele oferite de Ministerul Culturii pot fi etichetate intr-un singur fel: o insulta.
Multinationalele sunt noua familie De Medici, ducii de Urbino ai zilelor noastre, Papa. Acceptati acest nou mecenat, domnii mei! Saracia ocupa, in mod inestetic, prea mult din minte.