Prin noul proiect companiile și angajații vor plăti la ANAF (Agenția Națională de Admi­nistrare Fiscală), banii urmând să meargă de aici către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și apoi la asiguratorii de sănătate. Mai departe, serviciile solicitate de bolnavi vor fi decontate de aceste case de asigurări. Este neclar cine a făcut acest proiect, consilierii președinției fiind cei care susțin această formă a legii, dar proiectul va trebui asumat de guvern, deci de Ministerul Sănătății.

În aceste fel va începe bătălia caselor private de asigurări pentru cei aproximativ 5 mld. euro, bani care se cheltuiesc anual în sănătate din fonduri publice, din care 4 miliarde de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și 1 miliard de la Ministerul Sănătății, la care se mai adaugă 300-500 milioane de euro plăți informale făcute direct de către pacienți și circa 500 milioane de euro piața serviciilor medicale private.

Proiectul este sub semnul întrebării având în vedere că această inițiativă este promovată chiar de către oamenii care au condus CNAS, cum este cazul lui Cristian Vlădescu, care a fost președintele instituției între 2005 și 2007. Ei nu au explicat de ce chiar în anii în care au avut parte de cea mai mare creștere a bugetului nu au reușit să țină sub control cheltuielile și să eficientizeze bugetul.

De asemenea, unii asigurători s-au arătat reticenți deoarece nu este clar cum vor fi împărțite categoriile de populație între casele private.

Aceasta ar fi cea mai mare reformă în sănătate care s-a făcut în România, spargerea Casei de Sănătate în private nefăcându-se nici în Anglia, nici în Franța, competiția între case fiind un model olandez.

În prezent doar 10 milioane de euro reprezintă valoarea pieței asigurărilor pri­vate de sănătate, restul fiind abonamente și plăți directe la clinicile și spitalele private.

Cu toate acestea, există și multe neclarități în lege. De exemplu, nu este clar cu câte case de asigurări poate încheia contract un spital dintr-un oraș mic de provincie, unde nu există concurență pe o distanță de aproximativ 100 km. Totodată, pentru o persoană de 30 de ani cu salarii diferite, CNAS va plăti pentru casele de asigurări aceeași sumă, deci serviciile în plus vor fi suportate din buzunar.

Vine vremea asigurărilor private

Primele informații despre o reformă care va schimba din temelii funcționarea sistemului de sănătate din România au apărut încă din vară, când Virgil Păunescu, consilier prezidențial al departamentului de sănătate, vorbea despre apariția caselor de asigurări de sănătate private, posibilitatea privatizării spitalelor de stat, noi regle­mentări în cazul asigurărilor de malpraxis și un pachet de servicii de bază de 200 de euro (pe an). Atunci, Virgil Păunescu și Cristian Vlădescu, fost șef al CNAS și președintele comisiei prezidențiale pentru reforma în să­nătate au vorbit despre posibilitatea apariției a circa 10 asemenea case de asigurări de sănătate private.

Ulterior, în cadrul unui eveniment dedicat asigurărilor, s-a discutat despre sparge­rea monopolului statului în admi­nistrarea banilor publici, însă abia acum a apărut un prim draft al acestei legi, care se dorește a intra în vigoare anul viitor.

Încă în lucru, documentul cuprinde o primă definiție a pachetului de servicii de bază, care urmează să fie detaliat și pe baza căruia se vor putea dezvolta asigurările voluntare de sănătate.

Este pentru prima dată când apare o formă a asigurărilor voluntare, adică a acelor asigurări care vin să deconteze servicii peste ceea ce oferă statul.

Plecând de la un pachet de bază, adică de la o listă cu serviciile decontate obliga­toriu de stat, vor putea exista ale două cate­gorii de asigurări. Prima, de tip comple­mentar, suportă total sau parțial plata servi­ciilor neacoperite de pachetul de bază și a doua, de tip suplimentar, care în plus față de cele complementare pot să acopere opți­unea pentru un anumit personal medical, condiții hoteliere superioare sau o a doua opinie medicală.

Acestea pot fi încheiate de către anga­jatori pentru angajații lor și oferite ca beneficii extrasalariale. Cu toate acestea, condițiile sunt extrem de dure pentru ca un asigurator să poată intra în sistemul de asigurări deoarece trebuie să fi încheiat polițe de asigurare de sănătate pentru cel puțin un milion de asigurați în anul anterior, în condițiile unei valori totale a primelor de asigurare de cel puțin 500 mil. euro în ultimul an fiscal.

În prezent, singura entitate care finanțează sistemul de sănătate este Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), aflată în coordonarea Mi­nisterului Sănătății și care primește banii strânși din contribuțiile angajaților și angajatorilor la fondul pentru sănătate. Practic, CNAS deține monopolul în administrarea banilor privați strânși din con­tribuții. Întregul mediu privat a susținut ideea asigurărilor private de sănătate încă de la apariția primelor discuții în urmă cu mai mulți ani.

Schimbări pentru medicii de familie și spitale

Asigurările private de sănătate presupun o relație tripartită asigurat-asigurator-furnizor, iar avantajul ar fi că asiguratorii privați vor presa pentru reducerea costurilor și eficientizarea sistemului.

Pentru medicii de familie principala schimbare este reprezentată de posi­bilitatea încheierii de contracte cu casele private, în timp ce spitalele ar putea fi transformate în fundații sau societăți comerciale. Bugetul de venituri și cheltuieli va trebui să fie publicat pe site-ul propriu sau pe site-ul autorității în subordinea căruia se află.

Dacă va fi implementată, noua lege va aduce noi fonduri în sistemul sanitar, care deși în ultimii zece ani a beneficiat de creșterea constantă a fondurilor alocate, este criticat în continuare pentru calitatea serviciilor oferite. Totodată, toți actorii privați susțin că sistemul este subfinanțat.