Una dintre primele intentii cu care a venit la conducerea Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, noul presedinte al acestei institutii, este eliminarea situatiilor in care unele companii de pe piata romaneasca practica o subventionare a produselor exportate prin pretul produselor comercializate pe piata interna.
Cu o cariera indelungata in comertul exterior (ultima functie a fost de secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului), Berinde, in varsta de 54 ani, se bazeaza pe abilitatile sale de negociator pentru detensionarea unor potentiale conflicte ce ar putea lua nastere prin “intrarea in paine” a Consiliului Concurentei, ca autoritate in domeniul concurential.
“Am fost implicat in negocierile pentru cinci capitole pe tema aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Sper ca aceste abilitati de negociere sa-mi foloseasca in cadrul noului mandat de presedinte al Consiliului Concurentei. Aceasta institutie trebuie sa ocupe locul pe care-l merita si sa vegheze ca regulile competitiei sunt respectate de toti”, a spus Mihai Berinde.
Deja, dupa numirea sa in functie, Berinde a preluat mai multe dosare de investigatie “fierbinti”, precum cea a producatorilor de ciment, acuzati de intelegeri privind formarea pretului pe piata.
In plus, Consiliul Concurentei a facut demersuri pentru eliminarea plafonului minim de onorariu/ tarif la profesiile liberale – avocati, notari, executori judecatoresti, arhitecti sau contabili.
Forul concurential s-a autosesizat in privinta unor posibile incalcari a nomrelor concurentiale de catre VISA si Mastercard prin stabilirea comisioanelor pentru tranzactiile realizate la punctele de vanzare sau in cazul mai multor banci comerciale pe tema stabilirii comisionului de retragere de numerar perceput detinatorilor de carduri utilizatori de ai ATM-urilor altor banci decat cea emitenta a cardului.
Una dintre cele mai importante masuri luate recent de Concurenta este cea a imunitatii la amenda sau reducerii acesteia in cazul agentilor economici implicati in intelegeri ilegale, in cazul in care colaboreaza in anumite conditii cu institutia concurentiala.
Berinde, care spera ca inchiderea capitolului de negociere cu UE privind Concurenta sa se produca pana in toamna, va avea insa de rezolvat in acest an dosare grele precum privatizarile de la Petrom, Electrica si Distrigazuri-le. In plus, rezistenta regulilor pe care vrea sa le impuna Berinde va fi testata si de tentatiile guvernantilor de a acorda ajutoare de stat anumitor companii sau in anumite sectoare, cu efecte nocive asupra mediului competitional.
adrian.mirsanu@zf.ro