CNC al PDL a adoptat, sâmbătă, modificările la Statutul formațiunii propuse de Colegiul Director, cu șapte abțineri și trei voturi “împotrivă” aparținând lui Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu, informează Mediafax.
După discursurile liderilor PDL, CNC a votat în legătură cu modificările la Statut propuse de Colegiul Director întrunit vineri.
Președintele PDL, premierul Emil Boc, a numărat opțiunile, înregistrându-se trei voturi “împotrivă”, ale lui Cristian Preda, Sever Voinescu și Monica Macovei.
S-au înregistrat, de asemenea, șapte abțineri, astfel optând, printre alții, Valeriu Tabără și Teodor Paleologu.
Acordarea de către Colegiul Director a derogărilor de vechime pentru candidaturi
Consiliul Național al PDL a aprobat posibilitatea acordării de către Colegiul Director, la cerere, a unor derogări de la condiția de vechime de cinci ani pentru cei care doresc să candideze la președinția partidului.
Hotărârea a fost luată cu patru abțineri, una dintre acestea aparținând deputatului PDL Silviu Prigoană.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga a propus membrilor CNC această măsură.
Convocarea în 14 mai a Convenției Naționale
Consiliul Național de Coordonare al PDL a aprobat convocarea, în 14 mai, a Convenției Naționale a partidului, când va fi aleasă noua conducere.
Hotărârea a fost luată în unanimitate, astfel încât Convenția Națională va avea loc în 14 mai, la ora 11:00, la Palatul Parlamentului.
Colegiul Director al PDL a decis, vineri seară, să propună conducerii democrat-liberale ca pe 14 mai să aibă loc Convenția Națională, la ora 11, la Palatul Parlamentului, cu 30 de zile înainte de această dată urmând să expire termenul de depunere a moțiunilor.
Anunțul a fost făcut, vineri seară, de purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Aflați mai multe despre reuniunea CNC al PDL pe www.mediafax.ro.