Oana Stoica-Mujea – Mascarada
„Al cincilea volum din seria Iolanda Știreanu. Gina Gros este o femeie frumoasă și inteligentă. Și absolut normală, dacă nu s-ar fi dus de bună voie într-un ospiciu privat din apropierea Bucureștiului. Mai mult, declară că a comis o crimă și nu mai vrea să trăiască în libertate. Nu poate să spună pe cine a ucis. Nici când sau unde a făcut-o. Ancheta poliției nu descoperă nicio victimă și aproape nimeni nu mai crede în vorbele femeii. Doar Mihai Iordache, încăpățânatul comisar din precedentele volume ale seriei, consideră că are un caz.”
Ken Bruen – Garda
Traducere din limba engleză de George Arion Jr.
Ken Bruen s-a născut în Galway, Irlanda, în 1951. Este unul dintre cei mai importanți scriitori mystery & thriller din Irlanda ultimelor două decenii. A absolvit Trinity College din Dublin, cu un doctortat în metafizică, după care a colindat lumea timp de peste 25 de ani ca profesor de limba engleză, predând în Africa de Sud, Japonia și America de Sud. A început să scrie la mijlocul anilor ’90, cele mai faimoase romane ale sale făcând parte din seria care-l are drept personaj principal pe Jack Taylor. Câștigător al mai multor premii pentru literatura mystery & thriller printre care două premii Shamus.
„Garda”, primul roman din seria Jack Taylor, a fost distins cu prestigiosul Shamus Award, decernat de PWA. (De același autor și cu același erou a mai apărut „Martirele de la Magdalen”.)
Jack Taylor a fost dat afară din Garda Siochana – forța de poliție irlandeză. Era și firesc, din moment ce, bând în exces, „a pocnit în gură” un politician care nu respecta regulile de circulație. Își irosește zilele într-un pub. Prin aburii bețiilor își croiește planuri de viitor. Fiind un anchetator pur sânge, visează să devină detectiv particular, deși în țara sa profesia asta nu există: „Irlandezii n-ar suporta ideea. Conceptul este periculos de apropiat de acela al detestatului «informator». Poți scăpa cu aproape orice, numai nu cu «turnătoria».”
Într-o zi o femeie îi propune, totuși, un job. Poliția susține că fata ei s-ar fi sinucis, dar mama nu crede în această versiune și-l angajează ca să descopere adevărul.
Cristi Lavin – Viața ca un selfie
„Cristi Lavin scrie năvalnic, impetuos, cuvintele par să se aștearnă cu multă repeziciune pe pagină, ca și cum autorul ar dori să înregistreze rapid și cât mai exact frământările personajelor sale.” – George Arion
Eroul, Cristi, își trăiește ultimele zece zile într-un salon al muribunzilor, numit „Cimitirul vesel”. Fost fotograf, mai ales de nunți, suferă de o boală extrem de rară, insomnia familială fatală, nu poate dormi nicio clipă, arată ca un zombi. În același salon al muribunzilor e adusă o fată paralizată de la gât în jos, în urma unei sărituri la bungee-jumping. Eroul își rememorază viața, mai ales o poveste cu două prietene care voiau să se sinucidă și care i-au amputat cxapacitatea de a iubi. Rememorările îl fac pe erou să recurgă la numeroase incursiuni în istorie, filosofie, psihologie, care ar fi acceptabile într-un asemenea roman, dacă ar fi limitate. Din păcate sunt zeci și zeci de pagini de teorii care îndepărtează cititorul de povestea inițială. Finalul este neașteptat.
Menționăm că romanul a avut o poveste neplăcută la tipărire: tipografia a omis ultimele două capitole (cartea sfârșește la pagina 175 și nu 208), exemplare care au fost difuzate înainte ca editura să le retragă pe toate. Prin urmare, dacă se întâmplă să fi cumpărat un asemenea exemplar, scrieți editurii, care vă va trimite pe costul ei un exemplar complet.