Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.
La Editura Corint va apărea
Adolf Hitler. O viață în imagini, de María J. Martínez Rubio
Traducere din limba spaniolă de Darius Dragomir. “Pentru a înțelege mai bine traiectoria lui Adolf Hitler, trebuie să pătrundem în profunzime în firea omului Hitler. Înzestrat cu o personalitate contradictorie, având o înfățișare aparent fragilă și un temperament paranoic și coleric, acesta a fost tot timpul mânat de o enormă sete de putere.” Autoarea urmărește această traiectorie, de la copilăria dificilă până la sinuciderea în buncărul din Berlin, aducând informații inedite despre omul care și-a pus amprenta nefastă asupra istoriei umanității. Alături de textul propriu-zis, sunt inserate scurte biografii ale apropiaților Führerului, dar și ale celor care i s-au opus pe front ori în spatele frontului, mărturii ale celor care l-au cunoscut, precum și prezentarea unor locuri prin care acesta a trecut. Imaginile bine alese, cu ajutorul cărora este recompusă o întreagă epocă, și cronologia principalelor evenimente completează această lucrare.
În aceeași colecție a mai apărut “Ascensiunea și prăbușirea lui Adolf Hitler. Nazismul. O istorie ilustrată” de Paul Roland. Traducere de Lavinia Boja. Folosind o mare varietate de surse, dar mai ales fotografii de epocă, unele inedite, Paul Roland aduce lucruri noi despre personalitatea acestui om care a influențat atât de nefast istoria secolului al XX-lea.