Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de duminică”, având ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.
Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon
Traducere din limba spaniolă și note de Ileana Scipione. Colecția Biblioteca Polirom. Seria PROZĂ XXI
Carlos Ruiz Zafon s‑a născut la Barcelona, în 1964. A lucrat în publicitate și a colaborat la reviste prestigioase precum La Vanguardia sau El País. Pentru câțiva ani, a locuit la Los Angeles, unde și‑a încercat condeiul scriind scenarii de film. Și‑a început cariera literară în 1993, cu o carte pentru copii, Prințul din negură (Polirom, 2011), pentru care i s‑a decernat premiul Edebé. I‑au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012), Marina (1999; Polirom, 2010), Umbra vântului (2001; Polirom, 2005), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, finalist la Premiul pentru roman Fernando Lara (2001) și Premiul Llibreter (2002) și desemnat cea mai bună carte a anului 2002 de cititorii revistei La Vanguardia; în anul 2008 a apărut Jocul îngerului (Polirom, 2009). Cărțile sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi și au cucerit numeroase premii și milioane de cititori de pe toate continentele.
Prizonierul cerului (2011), cel de‑al treilea volum din ciclul de romane început cu Umbra vântului și Jocul îngerului, revine la misterioasa și fascinanta lume din Cimitirul Cărților Uitate, în centrul vechi al Barcelonei. În dimineața de Crăciun a anului 1957, Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se află singur în anticariatul tatălui său, când apare un personaj misterios. Acesta își manifestă interesul față de unul dintre cele mai prețioase volume din magazin, ținut sub cheie, o ediție frumoasă, cu ilustrații unice, din Contele de Monte‑Cristo. Deși nu pare să aibă o pasiune aparte pentru cărți, străinul insistă să cumpere această ediție scumpă și să i‑o dăruiască prietenului apropiat al lui Daniel împreună cu o dedicație stranie. Vizita sa declanșează o serie de aventuri uluitoare, presărate cu urmăriri, trădări, povești de iubire, evadări spectaculoase din temniță, schimbări de identitate și reîntoarceri din morți care schimbă destinele tuturor și la care cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gură.
Doamna apelor de Philippa Gregory
Traducere din limba engleză deAnacaona Mîndrilă-Sonetto.Biblioteca Polirom, Proză XXI
Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficțiune istorică, s-a născut în 1954, în Kenya. La vârsta de doi ani, s-a mutat în Anglia împreună cu familia. A absolvit secția de istorie a Universității din Sussex și și-a luat doctoratul în literatura secolului XVIII la Universitatea din Edinburgh. A lucrat o vreme ca jurnalist și producător la radio BBC, însă pasiunea pentru istorie și literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare prolifică, Philippa Gregory a publicat până în prezent peste douăzeci de romane, dintre care amintim: Windeacre (1987), The Favoured Child (1989), Meridon (1990), The Wise Woman (1992), A Respectable Trade (1992), The Other Boleyn Girl (2001; Surorile Boleyn, Polirom 2008 – roman distins cu premiul Parker Romantic Novel of the Year în 2002 și ecranizat de studiourile Miramax, într-o producție ce îi are drept protagoniști pe Scarlett Johansson, Natalie Portman și Eric Bana), The Queen’s Fool (2003), The Virgin’s Lover (2004), The Constant Princess (2005), The Boleyn Inheritance (2006; Moștenirea Boleyn, Polirom 2009), The Other Queen (2008). Cărțile sale s-au bucurat de un succes răsunător în întreaga lume și au fost deja traduse în foarte multe limbi.
La Editura Polirom au apărut până în prezent: Surorile Boleyn (2008), Moștenirea Boleyn (2009), Regina albă (2010) și Regina roșie (2011), ultimele două înscriindu-se într-un ciclu de romane dedicat uneia dintre cele mai întunecate și mai frământate perioade din istoria Angliei – Războiul celor Două Roze. Doamna dintre râuri (2011), cel de-al treilea roman din acest ciclu, readuce la viață una dintre cele mai misterioase figuri feminine ale Angliei medievale, Jacquetta de Luxemburg, mama reginei Elizabeth Woodville. Urmașă a Melusinei, frumoasa zeiță a râurilor din mitologia vest-europeană, Jacquetta îi moștenește puterile vizionare și vrăjitorești, însă le folosește doar în momentele cruciale ale vieții. Căsătorită cu ducele de Bedford și înrudită astfel cu familia regală, aceasta ajunge în scurt timp una dintre primele doamne ale Curții Lancaster. Deși moartea soțului și căsătoria din dragoste cu un bărbat inferior ca rang și avere îi răpesc acest statut privilegiat, în mijlocul luptelor sângeroase ce dezbină țara, Jacquetta reușește să-și împlinească unul dintre cele mai ambițioase vise: acela de a-și vedea fiica urcând pe tronul Angliei.
Între Germania și Germania – jurnal 1990 de Günter Grass
Traducere din limba germană și note de Ruxandra Hosu. Colecția Biblioteca Polirom. Seria Proză XXI
Günter Grass, unul dintre cei mai apreciați scriitori germani ai secolului XX, s-a născut în 1927, la Danzig. Înainte de a se orienta spre literatură, a studiat grafica și sculptura. A publicat de-a lungul vieții numeroase volume de poezie, teatru, eseuri și memorii, dar genul care l-a impus și care i-a adus succesul internațional a fost romanul. La Editura Polirom au apărut romanele În mers de rac (2002), Toba de tinichea (2005, 2007), Anestezie locală (2008), Pisica și șoarecele (2009) și volumele de memorii Decojind ceapa (2007), Aparatul de fotografiat (2008) și Secolul meu (2011). Activitatea sa literară a fost recompensată cu cele mai prestigioase distincții, culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură (1999).
Jurnalul, început la 1 ianuarie 1990, este preponderent politic – Grass se simte oarecum dator să consemneze evenimentele petrecute în cele două Germanii, cu atât mai mult cu cât acestea nu îi îndeplinesc așteptările. Însă nu este o descriere plicticoasă și nu rămâne curat politică. Scrie – cu amănunte delicioase – despre acel colțișor de Portugalia în care are o proprietate plină de cactuși, despre căsuța din Danemarca, despre soția sa, despre clanul său – copiii săi, despre un nou roman. Îl găsim la bucătărie, gătind cu plăcere, mai ales – așa cum pare – pentru alții. Îl vedem entuziasmat, dezamăgit, citind, desenând, lansându-și volumele, polemizând la TV, călătorind prin RDG și apărându-i pe colegii de breaslă de acolo. Și îl vedem, pe marele susținător al SPD, începând să întoarcă spatele politicii și politicienilor.