Furnizorul de soluții pentru managementul informațiilor Novensys are ca obiectiv pentru următorii cinci ani o creștere medie anuală cu 20% a afacerilor, după ce anul trecut a înregistrat o scădere ușoară a cifrei de afaceri față de 2009, la 19,44 milioane de euro.
“În următorii cinci ani intenționăm să înregistrăm o creștere medie de 20% pe an a cifrei de afaceri, evoluție care se bazează pe strategia noastră de dezvoltare. Avem în vedere implementări de aplicații software de tip ERP, CRM, BI, SCM. În plus, credem în mobilitate și ne păstrăm focusul în această arie prin partenerii noștri tradiționali, respectiv Motorola, Psion, Zebra, Datalogic, Printronix, dar vizăm și alte parteneriate care se potrivesc nevoilor clienților noștri”, a declarat Cezar Golumbeanu, directorul executiv al companiei.
În 2010, compania a obținut un profit de peste 5% din cifra de afaceri, din care 32% au fost generate de serviciile IT furnizate. Novensys intenționează să consolideze afacerile din zona de administrație publică, linie specifică construită de companie în ultimii doi ani. La finalul anului 2009, Novensys avea un număr de circa 150 de angajați, iar la finalul anului 2010 a avut o creștere cu circa 13% a numărului de angajați, la peste 170 salariați. De la începutul anului 2011, compania a adăugat echipei încă 36 de persoane.