Activismul de pe internet s-a extins si asupra problemelor financiare cu care se confrunta America, site-ul NoWallStreetBailout.com fiind unul din multele site-uri unde vizitatorii se pot transforma in petitionari pentru oprirea planului de salvare a sectorului financiar, elaborat de secretarul de stat Henry Paulson si sustinut de administratia Bush.
Pana in jurul orei 15:30, numarul petitionarilor a trecut de 7.000.
Site-ul ofera si zece motive pentru care americanii ar trebui sa se opuna salvarii Wall Streetului:
1. Costa 700 miliarde de dolari, echivalentul bugetelor alocate Apararii, Educatiei, Sanatatii si Serviciilor Sociale la un loc. Repartizati la toti locuitorii SUA, ar reprezenta 2.300 de dolari luati de la fiecare barbat, femeie si copil.
2. Cele 700 miliarde dolari sunt bani imprumutati, prin urmarea planului datoria nationala ajungand sa se ridice la 11.300 miliarde dolari.
3. Ii ofera secretarului Henry Paulson, fostul sef al Goldman Sachs, puterea de a cumpara active de la fosta sa firma fara a fi supravegheat de cineva.
4. Goldman Sachs, ca multe alte firme de pe Wall Street, i-a oferit CEO-ului sau un bonus de 67,9 milioane dolari, anul trecut. Aceasta suma reprezinta peste 1.400 de ori suma castigata de un american obisnuit. Cu toate acestea, planul nu interzice oferirea de bonusuri sau scaderea salariilor pentru cei care lucreaza in bancile afectate.
5. Salvarea va permite companiilor financiare de pe Wall Street sa hotarasca la ce pret vor vinde activele neperformante.
6. Cele cinci companii care se vor ocupa de licitatie sunt firme de pe Wall Street, acestea urmand sa primeasca bonusuri pentru ceea ce realizeaza.
7. Planul cumpara “active neperformante” de la banci straine.
8. Planul afecteaza bancile americane, prin sustinerea unor banci de investitii cu insolventa.
9. Idea ca contribuabilii vor face bani reprezinta o frauda. Daca vorbeam de profituri, speculatorii ar fi cumparat de mult aceste “active neperformante”. Cu toate acestea insa, salvarea va permite celor de pe Wall Street sa scape de pierderi punandu-le in spatele contribuabililor.
10. Planul violeaza principiile de baza ale capitalismului american creand un sistem de tip “profituri private, pierderi sociale”.