Italienii de la UniCredit, care controlează a șaptea bancă locală – UniCredit Țiriac Bank – aduc pentru prima dată în discuție varianta unei achiziții pe plan local, ca alternativă la strategia clasică de dezvoltare a afacerilor prin creștere organică.

“Nu aș exclude o potențială achiziție în măsura în care ar apărea o oportunitate potrivită – aceasta fiind o chestiune de preț și de calitate a activelor. Creșterea în România reprezintă un obiectiv clar pe agenda noastră și ne-ar plăcea să intrăm în top 3 la un moment dat”, a declarat Roberto Nicastro, director general al UniCredit Group și “mâna dreaptă” a CEO-ului. Este prima dată când un oficial al grupului italian elaborează scenariul unei posibile achiziții, după ce în trecut discursul a fost concentrat pe creșterea organică.

Activele consolidate ale UniCredit în România (banca și diviziile de leasing și credite de consum) urcă la 5,4 mld. euro, la o distanță considerabilă de lideri. BCR, cel mai mare grup local, controlat de austriecii de la Erste, are active de 16 mld. euro. BRD, deținută de Société Générale, are active de 11 mld. euro.

Prelungirea recesiunii și situațiile specifice cu care se confruntă diferite grupuri bancare prezente în România au extins paleta potențialelor achiziții care ar putea fi făcute pe piața locală, astfel că un eventual cumpărător ar avea de unde alege.

Subiecte #banci#UniCredit