Inflatia este principala problema economica a Romaniei. De zece ani guvernele, indiferent ca s-au numit Roman, Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea, Vasile sau Isarescu au incercat mai mult s-au mai putin sa reduca inflatia la un nivel acceptabil.
Toti au esuat. Programele economice de combatere nu au fost duse pana la capat, din varii motive. Tot timpul au fost gasite explicatii, care insa nu acopera scaderea puterii de cumparare a populatiei. Vointa politica declarata era intotdeauna, mai putin ceea faptica.
Inflatia este inca la un nivel considerat mare. Iar fata de celelalte tari din jur, Romania este cu mult in urma.
Acum este randul Guvernului Nastase sa inceapa lupta. Guvernatorul BNR Mugur Isarescu si ministrul Finantelor Mihai Tanasescu au anuntat ca se pregateste un nou program economic care sa duca inflatia in jos.
Programul a fost anuntat ca fiind o surpriza, asta fiind si una din arme. Mai mult decat atat nu s-a anuntat. Doar ca nu se va introduce consiliul monetar, asa cum este in Bulgaria si care pana acum se dovedeste un succes.
“Nu pot sa-mi inchipui ce vor pregati autoritatile in acest program economic de reducere a inflatiei. Sunt mai multe politici care pot fi aplicate, dar fiecare are avantaje si dezavantaje. Sunt si eu curioasa sa vad ce este cu acest program”, a mentionat Gabriela aendroiu, director executiv la Creditanstalt Investmentbank Romania.
Nu exista o solutie care sa rezolve situatia peste noapte
Analisti economici spun ca nu exista o reteta miraculosa, care sa stearga cu buretele peste noapte toate problemele economice, care sunt cauza cresterii preturilor.
Exista in continuare deficite fiscale si cvasifiscale, presiuni salariale, regii nerestructurate, indisciplina financiara, depreciere a monedei nationale etc.
Tocmai de aceea si mai mult decat atat esecurile anterioare, ii fac pe analisti sa fie circumspecti si sa priveasca cu rezerva “surpriza” pregatita de autoritati.
FMI: reforma si iar reforma
FMI, care are o experienta nu tocmai de succces cu Romania, preseaza din nou asupra autoritatilor romane sa se concentreze asupra politicii fiscale – deficitul, salariile bugetarilor, fiscalitatea, restructurarea ministerelor. Oricum nimic nu este nou.
“Desi perspectivele de crestere economica sunt substantial mai bune decat cu un an in urma, presiunile inflationiste sunt inca mari. De aceea, una dintre prioritatile politicii fiscale trebuie sa fie sustinerea efortului de dezinflatie”, spune Stephane Cosse, reprezentantul rezident al FMI in Romania.
El afirma ca, pe termen scurt, guvernul trebuie sa transmita semnale clare ale angajamentului de implementare a strategiei de reducere a inflatiei si sa accelereze reformele structurale.
“Masurile de reforma care vor contribui la scaderea inflatiei vor constitui un element esential intr-un posibil nou acord cu FMI. Acesta va fi principalul subiect de discutie intre Guvern si FMI in lunile urmatoare”, mai spune Cosse.
Ce te faci daca exista neconcordante cu politica partidului
Analistii financiari privesc cu rezerva anuntata ofensiva impotriva inflatiei, in conditiile in care credibilitatea unei asemenea campanii este minata in memoria opiniei publice de esecurile lamentabile din anii trecuti.
“BNR si Ministerul Finantelor stapanesc tehnicile si instrumentele de control al inflatiei, stiu pe ce butoane sa apese, insa problema apare cand aplicarea acestora incepe sa produca in economia reala efecte in neconcordanta cu politica partidului de guvernamant”, a declarat pentru Ziarul Financiar analistul Aurelian Dochia.
Teoria macroeconomica ofera un arsenal destul de strict de masuri care pot fi luate in lupta cu inflatia cronica, lasand putin loc pentru “masuri surpriza”, de genul celor invocate de guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
“Masurile monetariste isi pot produce efectul scontat destul de repede. Nu trebuie decat ca BNR sa controleze strict masa monetara si creditul, cu impact imediat asupra multor intreprinderi neviabile care se vor trezi in lipsa de lichiditati”, spune Aurelian Dochia.
El sustine ca, din acel moment, problema se muta la nivel politic: ce facem cu intreprinderile care nu pot rezista.
Experienta ultimilor ani arata ca, in cele mai multe cazuri, raspunsurile la aceasta problema se indeparteaza de la teorie, invocandu-se ideea de atipicitate a economiei romanesti ca scuza pentru a nu se merge pana la capat.
“Cred ca masurile monetare si monetariste, cu impact rapid, se pot lovi de problema politicului. Insa, daca economia continua sa creasca, lucrurile sunt mai usor de rezolvat”, afirma Aurelian Dochia.
In opinia sa, cheia ramane la Ministerul Finantelor, care are raspunsuri pentru trei sferturi din necunoscutele ecuatiei de control al inflatiei.
“Daca va reusi sa mentina deficitul bugetar in limite finantabile, apeland tot mai putin la piata interna, va induce un efect de calmare asupra inflatiei prin scaderea dobanzilor – unul din cele mai importante preturi din economie”, spune analistul financiar Aurelian Dochia.
Ancora probabila – cursul de schimb
Unul din instrumentele care pot ajuta la scaderea inflatiei este cursul de schimb valutar al monedei nationale. Mai precis limitarea deprecierii leului in raport cu dolarul. In acest fel si alte cresteri de preturi, in special la servicii, care se ajusteaza automat la cursul valutar, s-ar mai tempera.
Pentru acest lucru trebuie ca BNR sa dispuna de rezerve valutare suficiente pentru a sustine cursul. De asemenea, fluxul intrarilor valutare trebuie sa-l depaseasca pe cel al iesirilor. In acest moment, Romania indeplineste aceste conditii. Planul la rezerva pentru acest an a fost depasit deja in luna mai.
Deci, BNR poate sa nu mai absoarba valuta si sa traga cursul in sus, asa cum se intampla de doi ani. De asemenea, deficitul de cont curent este finantat autonom, fara ca din Romania sa iasa valuta.
Gabriela aendroiu de la Creditanstalt spune ca o apreciere in termeni reali a leului ar ajuta inflatia.
“Ce te faci insa cu exporturile pentru ca o apreciere a leului va afecta acest sector care este in acest moment motorul cresterii economice. Pana una alta, eu nu cred ca piata interna in acest moment poate sustine cresterea economica. Deci, cum sa impaci aceste lucruri”, a mentionat aendroiu.
Dochia priveste cu reticenta folosirea cursului ca ancora. El nu crede ca varianta instituirii unui mecanism de limitare a deprecierii leului ar avea efectul scontat.
“Ar putea fi perceputa ca o chestiune de imixtiune, de control al pietei, ceea ce ar alimenta atitudinea de neincredere a agentilor economici”, este de parere Aurelian Dochia.
Sigur inflatie peste 30% anul acesta
Pana cand autoritatile vor anunta ce este cu acest program economic, analistii raman fideli prognozelor proprii potrivit carora tinta de inflatie a guvernului pentru acest an, de 25%, va fi depasita. Deja pe primele patruluni inflatia este de 11,1%. Analistii vad o inflatie cuprinsa intre 30 si 35%.
“M-as bucura sa gresim noi si sa vedem ca va fi 30%, dar sigur nu va fi 25%”, a conchis aendroiu
Instrumente de reducere a inflatiei
Politica fiscala stricta – la acest capitol Romania a fost pana acum restantiera chiar daca deficitele bugetare nu au sarit din program, in schimb deficitele cvasifiscale (pierderi la utilitatile publice si regiile autonome etc.) sunt o problema.
– deficit bugetar redus, finantat neinflationist – ar putea fi indeplinit.
– politica salariala tinuta sub control – vor fi probleme mari in acest sector din cauza presiunii sindicatelor.
– disciplina financiara – este o problema cu mari semne de intrebare. Multe societati nu-si platesc datoriile traind pe credit fiscal. Aceasta problema nu va putea fi rezolvata dintr-odata.
– reducerea arieratelor – in prima parte a anului, volumul arieratelor a crescut, in loc sa scada. Este o problema majora.
– fiscalitatea – trebuie redusa in special la nivelul asigurarilor sociale unde se inregistreaza intarzieri la plata.
Politica monetara – in acest sector nu sunt probleme. Toate programele economice si -au indeplinit parametrii monetari, dar nu a fost de ajuns. Trebuie reduse treptat dobanzile, in special la credite.
Politica valutara – pe acest lucru se va baza destul de mult programul economic pentru ca la acest capitol Romania sta cel mai bine. Are rezerve valutare, deci poate sustine o depreciere mult mai temperata a cursului. Plus ca intrarile de valuta sunt substantiale.
Factori independenti
– raportul dolar/euro pe plan international. Orice scadere a euro este defavorabila Romaniei. Intrucat trebuie sustinute exporturile si prin curs, BNR va fi nevoita sa accepte o depreciere mai mare a leului in raport cu dolarul, daca euro scade in raport cu dolarul. Aceasta situatie a avut loc anul trecut, dar nici in acest an lucrurile nu sunt mult mai bune.
– seceta – s-ar putea sa nu existe probleme.
– o recesiune economica in SUA cu urmari si in Europa.
ai la inflatie altii au fost mai destepti ca noi
Pe cand Polonia, Slovenia si Croatia se luptau cu rate inflationiste intre 500-600%, in 1990, autoritatile din RomOnia se felicitau ca pastreaza “stabilitatea”, iar terapia de soc era vazuta ca o fantezie a celor care nu cunosteau realitatile romanesti.
Intre timp, preturile au luat-o razna si aici, chiar fara ca vreo terapie de soc sa fie asumata, cele din Polonia si Slovenia au scazut progresiv, iar Croatia a rezolvat problema inflatiei prin legarea monedei, in 1994, de marca germana.
Dupa criteriul luptei cu inflatia, cele 13 tari din Europa Centrala si de Est s-ar putea imparti in trei categorii. In prima intra cele care au redus-o prin reforma, adica privatizare si liberalizare, combinata cu un control flexibil al cursului de schimb prin coridor valutar, cazul Cehiei, Ungariei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei si a ?arilor Baltice.
n cea de-a doua sunt cele care au adoptat Consiliul Monetar, legandu-si cursul de o moneda forte straina, cazul Croatiei si Bulgariei.
Cea de-a treia categorie este formata din tarile in care politica macroeconomica n-a avut o directie foarte bine conturata, astfel incat rata inflatiei a avut deseori fluctuatii imprevizibile, asa cum este cazul Romaniei, Rusiei si Ucrainei.
Oricum, nici tarile care au adoptat Consiliul Monetar nu au ajuns la aceasta solutie de stapanire a inflatiei decat dupa cativa ani de degringolada. Exemplul Bulgariei este edificator in acest sens.
Liberalizarea preturilor de dupa 1990 s-a simtit in 1991, cand inflatia a atins pragul de 338%, pentru ca in urmatorii 5 ani sa fluctueze intre 50 si 100% fara o tendinta bine conturata.
Amanarea reformelor economice si acumularea unui deficit extern pe care finantele publice si cele private nu l-au mai putut sustine a dus la criza din 1997, cand preturile au luat-o razna: 1.082% rata annuala a inflatiei. Autoritatile nu au mai avut cale de intoarcere si au fost nevoite sa adopte reteta FMI, de legare a levei de marca germana, astfel incat in 1999, in Bulgaria era gata-gata sa se inregistreze deflatie.
Adoparea unui Consiliu Monetar presupune ca toata masa monetara existenta pe piata, adica, in sens larg, banii aflati in circulatie, sa fie dublata de valuta forte in depozitele bancii nationale.
Aceasta inseamna ca, practic, cresterea economica depinde de exporturi sau de capitalul intrat in tara prin investitii sau cu alte destinatii, pentru ca afacerile nu pot creste daca nu exista suficienti bani pe piata.
Croatia si-a dat mai repede seama ca n-are nici o sansa, astfel incOt, in 1994, este adevarat, intr-un context politic favorabil (cresterea implicarii in zona a statelor occidentale, mai precis a Germaniei), a cunoscut pentru prima oara scaderea preturilor, cu 3%.
In cadrul tarilor care au reusit sa reduca inflatia prin reforma economica, Cehia si Ungaria fac o nota separata. Astfel, varful pentru aceste tari au fost rate de 56%, respectiv 35%, inregistrate in acelasi an, 1991.
Dupa aceasta, Ungaria a mers cu o inflatie de 25-25% pana in 1999 cand cresterea preturilor a fost de doar 10%. Mai mult, chiar si aceasta rata este mare in viziunea FMI, care a recomandat saptamana trecuta o politica monetara mai stransa.
Romania ramane cea mai intarziata, in cadrul grupei a treia, chiar daca n-a trecut prin cosmaruri inflationiste ca cele din Rusia si Ucraina, unde cresterea preturilor a fost de 2.500% in 1992 (cazul Rusiei), sau 4.700% in 1993 (cazul Ucrainei).
Ajutata de o stabilizare in 1996 (taierea din coada rublei a unor zerouri), Rusia a reusit sa atinga in 2000 o inflatie de doar 20%, iar in Ucraina cresterea preturilor a fost de 28% anul trecut, fata de 40% in Romania. (Sorin Paslaru)