Acest aforism (dureros?, șugubăț?) al lui Jules Renard figurează pe banderola roșie care înconjoară volumul “Une histoire des parents d’écrivains” (“O istorie a părinților de scriitori”, foto 1). Un text antrenant, picant, ușor de citit, ca o bârfă cordială, fără sinuozități psihologizante, care ne dezvăluie relațiile adesea complicate pe care unii dintre marii autori francezi le-au avut cu părinții și rudele apropiate.
Autorii lui sunt Anne Boquel și Etienne Kern, tineri absolvenți de litere; ea predă la Universtitatea IV Sorbonne, el este profesor în ciclul hypokhâgne al unui mare liceu parizian. Cei doi se află la a doua aventură eseistică; prima s-a numit “Histoire des haines d’écrivains” (“Istoria sentimentului de ură între scriitori”, foto 2) și a avut un succes remarcabil printre amatorii de ciudățenii biografice și de anecdote șarmante, fapt ce i-a împins pe cei doi studioși autori (soț și soție) să recidiveze.
“Scully și Mulder ai literelor franceze” (cum îi numește criticul David Caviglioli) nu încearcă să tragă concluzii, să facă statistici și să determine o normă comportamentală a părinților de scriitori față de odraselele lor, ci doar să ne poarte în intimitatea familială, să ne lumineze parapoanele, amorurile, orgoliile, descurajările și geloziile parentale.
Iată, luate la întâmplare și prescurtate, câteva dintre snoavele incredibile și atitudinile “nesănătoase”, aspre sau pur și simplu anapoda, din carte. Toate întemeiate pe documente, atent scoase din praful arhivelor și delicios însăilate.
Generalul Léopold Hugo (mare amator de poezie) îl considera pe tânărul Victor un versificator de doi bani. Ceea ce nu a fost de natură să-l descurajeze pe titanicul autor al “Legendei secolelor”.
Laure Balzac, rezumând atititudine familiei față de fratele ei, spunea: Honoré avea stofa unui om de geniu? Toată lumea se îndoia serios de asta…).
Jules Renard, care nu degeaba a scris “Morcoveață”, era considerat de maică-sa “un chieur d’encre”, un “cacă cerneală”.
Baudelaire (cam în maniera de veșnic scăpătat a lui Mateiu) era mereu cu mâna întinsă la generăleasa Aupick, care-i torturase întreaga copilărie: “Dacă 200 de franci vă depășesc posibilitățile, să fie măcar 150; dacă 150 înseamnă prea mult, sunt buni și o sută; mă rog, nici nu mai contează câți, bani, numai să fie…”
“Poulu”, spune mămica lui Sartre despre fiul ei (după lectura “Cuvintelor”), “n-a priceput nimic din copilăria lui!”
Mama lui Marguerite Duras, exasperată de deraierile literare ale fiicei, afirmă sus și tare: “Ești făcută pentru negoț!”
Ceea ce susține și Mine Gide, care, înțeleaptă și pragmatică, își sfătuiește progenitura să facă pe dracu-n patru ca să găsească “din ce să prepare o supă”.
Alții, însă, precum Théophile Gautier, Marguerite Yourcenar, Claudel sau Robbe Grillet se bucură de susținerea necondiționată a părinților.
Mămoasa doamnă Lamartine duce grija pentru literatura fiului atât de departe încât, în momentul în care acesta laudă într-un poem, rătăcit pe crestele inspirației, maiestuoasa (dar imaginara) iederă care împodobea casa familiei, se apucă se planteze planta respectivă, nu care cumva să trezească cineva și să-l prindă pe Alphonse cu mâța-n sac.
În cele din urmă, încercați să vă închipuiți o altă categorie, cea a părinților care citesc (uneori cu creionul în mână) ce scriu copiii lor. Uneori poate fi extrem de dureros. Iat-o pe mama lui Michel Leiris, obligată să recenzeze “Africa fantomă” și decoperind pasajele despre coitus interruptus descrise de fiul său ca fiind cauza nevrozelor și complexului său de castrare. Sau pe genitoarea lui Paul Léautaud descoperind, la apariția volumului “Le petit Ami”, că feciorul ei are o limpede pornire incestuoasă. Savuros, nu?
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.