Cel mai scump vin produs în România costă 60 de euro pe sticlă în prezent, în condițiile în care ofertele magazinelor de profil au la vânzare produse de mii de euro din import însă, spune Cristian Preotu, fondatorul Le Manoir, companie care activează în domeniul vinurilor și gastronomiei premium, în ediția de vineri a ZF LIVE. “Nu știu dacă România va avea vreodată un vin de 5.000 de euro (…)”, a spus Preotu. El crede că vinurile românești au un potențial de dezvoltare foarte bun în următorii ani. Cumpărătorii de vinuri scumpe sunt în general oameni care consideră că aceste achiziții reprezintă de fapt investiții, iar în opinia lui Preotu, valoarea unui vin bun poate crește într-un an și cu 50%.
Le Manoir, compania pe care Preotu o conduce, operează șase magazine din lanțul de delicaterii Comtesse du Barry și o măcelărie de lux La Boucherie Française. El estimează un plus de 20% al vânzărilor companiei în acest an.
“Creșterea (afacerilor – n. red.) este naturală. Lumea gastronomiei și a vinului este puțin mai complexă și poate pentru neavizați pare complicată. Pentru cei care au degustat astfel de produse este foarte normal și plăcut să le găsească și în România și acesta a fost motivul pentru care am deschis această afacere”, a mai spus proprietarul Le Manoir.
Cel mai ieftin vin din magazinele Le Manoir, în care se găsesc peste 2.000 de sortimente de vin, este în jur de 25 de lei, un Bordeaux, iar cel mai scump în jur de 5.000 de euro.
“Dacă în 2004 cererea era foarte mică și Le Manoir avea mai mulți clienți străini, acum peste 70-80% din clienți sunt români care cunosc foarte bine acest tip de produse”, a menționat Preotu. El observă că românii sunt din ce în ce mai sofisticați în ceea ce privește gustul, au încercat diverse lucruri și au început să cunoască foarte bine anumite mâncăruri și vinuri.
ZF Live de luni până vineri de la 10:00 la 11:00 pe www.zf.ro