A venit recent în România Cecelia Ahern, scriitoare irlandeză deja cunoscută la noi, cu o serie de autor la Editura All. La 32 de ani se bucură de succes imens, cu romane apărute în 46 de țări, cu 15 milioane de exemplare vândute. În 2013 traducerea ei a ajuns „la zi” și la noi, fiind publicate ultimele două romane – Întâlnire cu viața și O sută de nume, sărbătorind, într-un fel, venirea scriitoarei la București.

Cecilia Ahern pare să iubească formula „anul și romanul”, impusă de Amélie Nothomb în spațiul literar francez, care, de la debutul din 1992, animă an de an, în fiecare toamnă așa numita „la rentrée littéraire” cu un nou roman. Amélie Nothomb scrie doar romane mici, multe vin dinspre zona propriei biografii. Însă autoarea irlandeză construiește romane zdravene, cu intrigă complexă și personaje interesante, în evoluție.

Se deosebește de Amelie Nothomb și prin altceva, introduce în fiecare un mister, un strop de magie, zgândărindu-l pe cititor, se apropie prin alunecarea spre fantastic de alt autor francez – Marc Lévy. Dar nu un fantastic tenebros, ci unul ce-l ademenește pe cititor să se proiecteze în respectiva întâmplare, să creadă, inevitabil, că ar fi putut trăi așa ceva, să imagineze cum ar fi reacționat.

Exact așa se întâmplă și în penultimul roman – Întâlnire cu viața: Lucy Silchester ajunge la o răscruce a propriei vieți, spune povești familiei ca să-și ascundă eșecul. Pretinde că și-a părăsit iubitul, fiindcă legătura lor intrase in impas, că a demisionat în semn de refuz față de politica firmei. Doar că adevărul ascuns îndărătul minciunilor îl știe cineva, îi cere printr-un șir de scrisori să înfrunte realitatea.

Acel cineva, un bărbat prea puțin atrăgător sau impresionant, cu aer nefericit și neglijent, nu este altcineva decât Viața ei. În mod evident, există o concordanță între viața eroinei și personificarea ei într-un ins. Aici se produce impactul puternic asupra cititorilor, vizibil deja pe bloguri, căci oricine descoperă o asemenea situație simte dorința să imagineze cum s-ar întrupa într-o ființă masculină propria existență.  

Povestea lui Lucy ar putea fi a multor tinere care ajung la 30 de ani, vârstă critică pentru o femeie care a lăsat în urmă inocența, dar înțelepciunea și detașarea încă nu au venit, doar îi dau târcoale de la depărtare. Până acum s-a mulțumit cu aparențele, cu iluzia unei vieți fericite.

Dar munca de traducătoare într-o firmă banală, combinația ei amoroasă cu Blake, o duc deja în rutina unui confort domestic (trăiau de cinci ani împreună într-un apartament de lux, petreceau frecvent cu prietenii lor). Despărțirea de Blake înseamnă însă o fractură a unui întreg mod de viață, Lucy începe să mintă și să se mintă ca să își păstreze în ochii celorlalți masca potrivită cu părerile lor.

Cine este cel ce o scoate de pe făgașul autoiluzionării periculoase? Poate o fi îngerul ei păzitor ? Poate Sinele ce se manifestă energic când personalitatea este amenințată cu o prăbușire psihică violentă sau cu destrămarea lentă? Cititorii pot alege, pot ei înșiși să afle un model de salvare pe cont propriu. Autoarea are darul de a-și pune eroina în relații ce devin cumva emblematice.

„Întâlnire cu viața” pare o lectură ușoară, dar pe nesimțite bate nu doar spre inima, ci și spre mintea cititorului, cu oscilații între a râde cu lacrimi și a lăcrima surâzând. Efectul se vede abia pe urmă, fiindcă după cele șase, opt sau zece ore în care cititoarele au devorat-o, vine ca recul comparația propriei persoane cu Lucy și reflecțiile inevitabile.

Interviurile date de Cecelia Ahern dezvăluie lucruri interesante, ce-i explică succesul: îi place să povestească (și cine oare nu se lasă cucerit de un asemenea dar?), dar scrie zilnic de la 9 la 7 la un birou, unde merge ca la slujbă, separând viața personală cu soț și copii de lumea fantasmelor literare. Nu dezvăluie secretul stropilor de magie care dau farmec fiecărei cărți. Țin poate de moștenirea ei irlandeză, unde nu lipsesc zânele și spiridușii.    

Cecelia Ahern, Întâlnire cu viața, traducere din limba engleză de Marilena Iovu, Editura All, 2013, 378 pag.