Virginia Woolf a debutat ca romancieră în urmă cu aproape o sută de ani (“The Voyage out” a apărut în 1915) și receptarea cărților ei parcurge bucle semnificative pentru istoria culturală și evoluția prozei. Diferă, în mod evident, lectura contemporanilor de cea din deceniile postbelice apelând la alte grile (de la psihocritică la structuralism), lectura nouă provocată de studii culturale și mișcarea feministă.
“Doamna Dalloway”*, publicat în 1925, este cartea decisivă pentru autoare, aici a învățat, după mărturisirea din jurnal, să sape tuneluri, descoperind peșterile frumoase din spatele personajelor. Între timp, romanul a cunoscut și alte două tipuri de expansiune: ecranizarea și catalizarea altei cărți – “Orele” de Michael Cunningham (și el ecranizat, păstrează titlul inițial, pe care Virginia Woolf l-a abandonat) ce reia organizarea personajelor în triadă.
Cum recitim astăzi “Doamna Dalloway” sau cum citește cineva romanul prima oară? Pe de o parte, psihanaliza a ajuns bun comun prin aplicații multiple, iar “scobirea peșterilor” folosită de autoare ca să pătrundă în interioritatea personajelor pare firească. Pe de altă parte, artele, cinematografia mai ales, și noi abordări în domeniile cunoașterii – holismul, spre exemplu, îi dau cititorului contemporan altă perspectivă asupra ficțiunii.
Romanul captează o zi din viața câtorva personaje, legate între ele prin circuite secrete, ce presupun ambele dimensiuni, timp și spațiul. Clarissa Dalloway face pregătiri pentru serata din casa ei bântuită de amintiri ale trecutului, Septimus Warren Smith face alte pregătiri, torturat de amintiri care îl cufundă în nebunie și-i precipită apoi sinuciderea, iar Peter Walsh o revede pe Clarissa cu care s-ar fi putut căsători în tinerețe, evocând și el trecutul.
Toate cele trei personaje se rup de prezent și alunecă în faliile timpului, mișcările lor fiind punctate de Big Ben, celebrul orologiu londonez, marcând timpul obiectiv în curgerea lui inexorabilă, în evident contrast cu timpul subiectiv pulverizat în fărâme și recuperat pe căi diferite. Timpul seamănă cu o pânză de păianjen care prinde personajele în țesătura ei atât de subțire, încât devine invizibilă pentru ochiul cititorului. Refrenul “Nu te teme” pare să încifreze mecanismului timpului care prinde cititorul în hățișurile sale.
Celălalt mecanism interesant care captează cititorul ține de ștergerea granițelor. Figura feminină principală, Clarissa Dalloway intrigă și astăzi, pentru că superficialitatea ei, mai curând ca natură intelectuală, nu exclude o profunzime dată de sensibilitate față de lumea din jur, poate chiar senzitivitate. Orice ființă umană are o complexitate care sfidează ceea ce proza tradițională inducea pentru clasificarea eficientă a personajelor.
A doua graniță, mai îndrăzneață, pe care o spulberă aici, scriitoarea este cea dintre normal și patologic, dintre echilibru psihic și nebunie. Septimus Warren Smith a trăit experiențe puternice în Primul Război Mondial, șocul l-a zguduit lent și subteran, dezechilibrul său mental se manifestă prin crize puternice, halucinații și delir. Prezența doctorilor nu face altceva decât să accelereze fisurile psihice, nici măcar ajutorul dat de Rezia, soția lui, nu îl pot salva.
Criticii au văzut în Septimus Warren Smith un alter-ego al Clarissei Dalloway. Relația dintre cei doi se poate interpeta și altfel: femeia și bărbatul se deosebesc radical, prin felul cum trăiesc experiențele decisive, ca viață individuală și ca istorie colectivă, cum înfruntă timpul subiectiv și obiectiv. Femeia este privilegiată, Clarissa Dalloway aparține clasei înstărite și a avut o existență confortabilă, iar Septimus Warren Smith a nutrit ambiția de a fi poet, dar ororile războiului l-au mutilat definitiv.
Peștera din spatele fiecărui personaj arată profunda singurătate a ființei umane, indiferent de privilegiile date de statutul social sau de ambițiile intelectuale, așa cum o arată legăturile invizibile. Bătăile orologiului punctează temerile ce amenință armonia insului și a lumii, se insinuează în conștiința cititorului, reverberând și după ce lectura s-a încheiat.
*) Virginia Woolf, Doamna Dalloway, traducere din limba engleză de Petru Creția, Editura Humanitas fiction, 2012, 240 de pag.