Polonia și-a exprimat temerile că eforturile de îmbunătățire a guvernanței economice în cadrul zonei euro ar putea transforma țările din afara zonei în membre de mâna a doua ale Uniunii Europene, scrie Financial Times.
“Ca țară care aspiră la zona euro, vrem ca regiunea să fie un lider, dar nu o elită exclusivistă în cadrul UE”, a declarat Donald Tusk, primul-ministru polonez.
Tusk a făcut referire la opinia unor lideri cum ar fi președintele francez Nicolas Sarkozy, conform căruia zona euro ar trebui să devină mai unită prin organizarea de summituri regulate ale oficialilor guvernamentali și prin adoptarea unei abordări mai riguroase cu privire la integrarea economică.
“Este foarte important ca standarde egale să fie promovate de către Comisia Europeană pentru toate statele membre ale UE”, a declarat Tusk. “Ne dorim o Europă unită care să acționeze în mod solidar pentru beneficiul UE ca întreg”, a adăugat primul-ministru polonez.
Polonia se numără printre statele din centrul și estul Europei care sunt preocupate de o propunere a Germaniei de a suspenda ajutoarele UE pentru țările care nu respectă regulile fiscale ale blocului. O astfel de măsură ar putea afecta Polonia și alte țări foste comuniste într-o măsură mai mare decât pe majoritatea membrelor UE pentru că acestea sunt mai puțin prospere și depind mai mult de sprijinul financiar venit din partea Uniunii.
Comentariile lui Tusk au survenit discuțiilor avute în Bruxelles cu Herman Van Rompuy, președintele UE, și Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene.
Barroso s-a arătat preocupat de temerile primului-ministru polonez, spunând: “Cadrul general ar trebui să fie identic atât pentru țările din zona euro, cât și pentru cele din afara acesteia. Nu putem avea o sciziune în cadrul UE”.
Barroso a declarat că admite faptul că zona euro posedă anumite caracteristici unice care necesită o abordare specială, dar a arătat că are îndoieli considerabile cu privire la crearea unor noi instituții în cadrul zonei.