Am crezut că introducerea monedei unice va consolida și va apropia economiile europene. M-am înșelat. Dimpotrivă, divergențele s-au accentuat în termeni de performanțe economice și competitivitate. Marea problemă a Europei nu este atât criza din zona euro, cât subcompetitivitatea. Declarațiile îi aparțin economistului Christian de Boissieu, șeful consilierilor economici de pe lângă Guvernul Franței. Cum mintea setată pe cifre, economistul spulberă în două fraze tonele de cerneală așternute pe hârtie despre “visul european” al politicienilor.
Să ne întoarcem în urmă nu cu mulți ani, pentru a pătrunde raționamentul lui Boissieu. Metoda clasică pe care și Franța o folosea în anii ’80 pentru a-și menține competitivitatea față de Germania a fost devalorizarea francului în raport cu marca germană.
Moneda unică a blocat pentru statele membre această posibilitate. În lipsa ei, decalajele s-au adunat, iar cum euro era stabil și dobânda bună, statele mai puțin competitive s-a îndatorat pentru a menține iluzia bunăstării adusă de Uniunea Europeană și de euro. Aceasta este premisa. Premisa celor care pun criza între paranteze. Pentru că, dacă ea se potrivește Italiei care în 2007 avea o datorie publică de 103% din PIB, sau a Greciei (105% din PIB) nu se potrivește Spaniei, cu o datorie publică de 36% din PIB în 2007 sau Irlandei, cu o datorie publică de 25%, în același an, dar care a crescut galopant la 96% din PIB în 2010. Care ar trebuie să fie concluzia? Că statele supraîndatorate trebuie să reducă cheltuielile tăind la sânge din bunăstarea cetățenilor lor. Nu până aduc situația pe linia de plutire, ci pentru totdeauna, poate.
Cine ar trebuie să se îngrijească de toate astea? Păi statele puțin îndatorate (Germania are o datorie de 83% din PIB!) și cu un nivel al competitivității crescut, în primul rând Germania. Nu direct, ci prin intermediul unor instituții precum megaministerul european de finanțe. Au ele forța să o facă? Păi iată că au. Ceea ce i s-a întâmplat Greciei în ultima săptămână nu este decât un exemplu. Grecia nu este, desigur, fără pată, nimeni nu i-a pus gâtul pe butuc, sigură și l-a pus. Dar Grecia, dacă am pleca urechea la ziarele englezești care au căpătat muniție fără măsură în ofensiva lor împotriva UE, nu este decât prima “victimă” a Bruxellesului. Un titlul din The Daily Telegraph: “Bine ați venit în Uniunea inegalilor”. Care conchide: Proiectul european al egalității tuturor națiunilor este sfărâmat de realitatea crudă a puterii. Germania are forța să stivească națiunile periferice. În același timp, are puterea să folosească Banca Central Europană în interesul ei și nu al UE.
Multe ziare englezești sunt obsesiv antieuropene în aceste zile. Dar, dincolo de asta, toată lumea a observat că politicienii au reacționat extrem de lent și putem spune că avem în Europa o criză politică care se suprapune peste cea economică și peste cea a datoriilor (suverane și private, pentru că Irlanda nu a fost o victimă a datoriilor suverane, ci a sistemului bancar privat). Iar criza politică la nivelul Uniunii este dată de faptul că jocul a fost “fiecare pentru el”.
Politicienii din țările care au promis o Europă prosperă de la un capăt la altul s-au întos cu totul spre problemele de acasă și spre alegerile de anul viitor.
România s-a împrumutat la FMI de 20 mld. euro pentru a garanta în bună măsură stabilitatea sistemului bancar, aflat într-o proporție covârșitoare sub controlul băncilor occidentale. Dar nimeni nu-i garantează acum că băncile – mamă nu-și vor retrage liniile de finanțare și, așa cum spune șefa FMI, Estul Europei riscă să intre într-o severă lipsă de lichidități.
G 20 nu adus nimic concret pentru Europa. Lumea a lăsat Europei sarcina să se salveze singură. La rândul ei, Europa se salvează cum poate. Dacă vreo țară euro mai face ceva pentru zona euro este pentru a se salva pe sine, orice alt motiv este exclus.
Țările din afara zonei euro se tem că vor fi lăsate în afara deciziilor din zona euro – iată Europa cu două viteze. Asociația Oamenilor de Afaceri din România chiar cere o dezbatere pe această temă. Cam târziu. Europa cu două viteze este deja aici. Iar prețul nu a fost plătit.
Dacă Europa nu mai poate să-și ofere sieși nimic, înseamnă că nu mai poate oferi nimic nimănui altcuiva. Nu mai poate oferi nimic Ucrainei, de pildă. De ce nu și-ar îndrepta atunci Kievul ochii spre Moscova de vreme ce Rusia tot își face propria-i “Uniune Europeană”?
Visul geostretegic al Europei se sfărâmă odată cu unitatea ei.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.