Bursa de la București a închis în scădere cu 0,7%, iar drepturile de alocare aferente acțiunilor vândute de Nuclearelectrica (SNN) în oferta pentru listare au acoperit mai mult de o treime din rulajul total, de 20,3 milioane lei (4,58 milioane euro).
„Volumul este aproape la jumătate din media zilnică a anului 2013, deci se poate spune ca avem o piață apatică din punctul de vedere al tranzacțiilor. Se pare ca indicii bursieri de la București urmează trendul descrescător existent pe piețele externe, cauzat de neînțelegerile din Congresul american legate de bugetul pe anul fiscal 2014“, a declarat Marcel Murgoci, directorul de operațiuni al firmei de brokeraj Estinvest.
Potrivit lui Murgoci, investitorii sunt îngrijorați de aceste aspecte, însă nu a intrat nimeni în panică.
WikiZF: Profilul companiei Nuclearelectrica
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
„În afară de acest eveniment important, piața noastră are în derulare o oferta publică de vânzare pe AdePlast, cu termen de finalizare 15 octombrie 2013. Finalizarea cu succes a acestei oferte, coroborat cu închiderea ofertei Nuclearelectrica, ar putea reprezenta o pregătire pentru oferta de vânzare de la Romgaz. În aceste condiții, în următoarele săptămâni piața noastră nu va excela în volume foarte mari, investitorii fiind mai precauți și mai atenți la evenimentele în curs de derulare“, a mai spus reprezentantul Estinvest.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a coborât cu 0,81%.
Cu drepturile de alocare de la Nuclearelectrica au fost realizate operațiuni în valoare cumulată de 7,74 milioane lei, din care suma de 5,7 milioane lei reprezintă un transfer deal. Tranzacția negociată a fost perfectată la un preț de 11,64 lei/titlu, cu 0,68% peste nivelul de vineri.
Pe piața principală au fost realizate operațiuni în valoare de două milioane lei, iar ultimul schimb a fost încheiat la 11,61 lei, în scădere cu 0,94% față de referință. La această cotație, capitalizarea companiei este de 3,27 miliarde lei (738,4 milioane euro).
Drepturile de alocare au închis prima ședință de la BVB la prețul de 11,72 lei, cu 4,64% peste cotația de 11,2 lei/acțiune la care au fost vândute acțiunile pe tranșele investitorilor instituționali (85% din ofertă) și a marilor investitori de retail (5% din titlurile din ofertă). În același timp, acțiunile Impact Developer & Contractor (IMP) au consemnat cel mai mare avans din piață, de 10,59%, la 0,2267 lei, după anunțul privind majorarea prețului din oferta de preluare a companiei, derulată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu. Evoluția a venit pe un rulaj de doar 160.000 de lei.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.10.2013