În prezent, în România nu există o instituție care să centralizeze numărul de studenți români care învață la universitățile din străinătate, iar firmele și ONG-urile care activează în zona educațională raportează cifre diferite.
Astfel, dacă oganizația Integral Programe Educaționale arată că 50.000 de studenți români învață în străinătate, reprezentanții grupului de ONG-uri Educativa spun că cifra este mult mai mică, de aproape 22.000 de români, bazându-se pe o serie de statistici realizate la nivel european. Indiferent care este numărul real, cert este că acesta e în creștere.
“Statistic vorbind, numărul studenților care pleacă în străinătate este din ce în ce mai mare. Aș vrea să cred că pleacă pentru a avea o altă experiență, pentru a învăța ceva și pentru a se întoarce să aplice cunoștințele dobândite în instituțiile de învățământ din străinătate. Din păcate, o mare parte din ei pleacă pentru că își doresc să se stabilească acolo. O mare parte din studenții care și-au început studiile universitare în țară și aplică la un master în străinătate aleg să se întoarcă înapoi în țară. Dintre studenții care încep facultatea în străinătate, foarte puțini se gândesc să revină acasă”, a spus Irina Nicoleta Scarlat, vicepreședinte al departamentului de comunicare și informare din cadrul LSRS.
Ce îi determină să plece la studii în străinătate?
O parte dintre studenții români au avut acces la o bursă de mobilitate Erasmus, iar experiența dobândită i-a determinat să-și continue studiile în afara țării, în timp ce alții au ales să plece din primul an de facultate, întrucât nu au putut beneficia de resursele necesare unei bune pregătiri academice în România.
Marea Britanie și SUA rămân o atracție pentru studenții români, atât pentru limba engleză, cât și pentru fapul că universitățile din aceste țări sunt de ani buni pe primele locuri în topurile internaționale.
“Am fost dintotdeauna atras de cercetarea academică și am avut încă din liceu contact cu mediul universitar din România pentru că mergeam la tot felul de olimpiade. Apoi am făcut și un an de facultate în București și am realizat că în prezent suntem încă în urmă cu cercetarea și pregătirea academică în domeniul științelor. M-am orientat spre SUA pentru că acolo sunt cele mai multe universități de calitate și poți primi burse integrale”, a spus Andrei Anghel, student la Harvard în anul III, cu specializare în biologie moleculară. El a spus că nu s-a hotărât încă unde își va continua studiile, însă cert este că nu are de gând să se întoarcă pentru a fi “un cercetător frustrat” în România, ci pentru a deveni “un om de știință de succes”.
Așteptările salariale ale românilor care învață în străinătate – de 1.000 de euro net la întoarcerea în țară – nu sunt departe de cele ale absolvenților universităților locale. Cel puțin 6.600 de studenți din universitățile românești se așteaptă la un salariu net de 800 de euro după absolvire, arată rezultatele unui sondaj al institutului german de cercetare Trendence.
Unu din trei studenți în străinătate nu vrea să se întoarcă în țară
Pe de altă parte, 35% din respondenți declară că nu vor să se mai întoarcă în țară, în timp ce 38% dintre ei sunt indeciși deoarece nu au un motiv bun de întoarcere, mai arată cercetarea LSRS.
Cu toate acestea, Ciprian Stănescu, absolvent al unui masterat în domeniul științelor politice la Universitatea Central-Europeană din Budapesta, s-a întors în România imediat după terminarea masteratului, în 2007, pentru a încerca să aducă o schimbare în țară.
“Unul dintre visele mele a fost
să-mi ajut țara să iasă din starea de mediocritate în care se află de 20 de ani încoace. Pentru început, am implementat cinci programe de leadership pentru tineri și am observat că atunci când pui oameni de valoare împreună și când oferi un spațiu al lor, pot să se schimbe pe ei și să schimbe în bine lumea în care trăiesc”, a spus Stănescu, care intenționează ca în următorii trei-patru ani să urmeze cursurile unui MBA în SUA, menit să-l ajute la dezvoltarea unor businessuri sociale în România.