Bursa a crescut cu 0,37%, după două ședințe de co­recții, însă investitorii au con­tinuat să fie prudenți și au realizat tranzacții de numai 11,4 milioane lei, sumă din care 45% au reprezentat operațiunile cu titlu­rile SIF Oltenia (SIF5) și SIF Mol­dova (SIF2). În precedentele două ședințe, cotațiile acțiunilor celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au coborât în medie cu 5,92%, în timp ce indicele general al bursei BET-C a scăzut cu 1,88%.
Acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au înregistrat o volatilitate mai ridicată decât media pieței în prima parte a zilei de joi. Cotațiile au avansat în medie cu 0,67% în primele minute, iar în jurul orei 11:00 au atins punctul maxim de creștere, plasând indicele BET-FI cu 1,7%.
După numai 30 de minute prețurile au coborât sub referință, astfel că în jurul orei 12:00 indicele BET-FI era cu 1,06% sub nivelul de la finalul ședinței anterioare.
Ulterior, cotațiile au revenit pe creștere, iar până în ultima oră a ședinței au înregistrat variații ușoare. Cu o oră înainte de închidere, indicele BET-FI a revenit pe scădere, iar la final se plasa cu 0,33% sub nivelul de miercuri.
Pe de altă parte, cotațiile celor mai lichide zece acțiuni, incluse în indicele BET, erau în creștere în medie cu 0,49%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic țineau indicele BET-NG cu 0,71% peste referință.
În acest context, indicele extins al bursei BET-XT, care sintetizează evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat foarte ușor, cu 0,18%.
Investitorii au tranzacționat în total titluri de 11,4 milioane lei (2,6 milioane euro), valoare în scădere cu 28% raportat la rulajul de miercuri, de
15,8 milioane lei (3,7 milioane euro).
“În piață sunt prezenți cu prepon­derență speculatori. Încă este vacanță, iar lichiditatea foarte redusă este caracteristică tuturor piețelor. În acest moment sunt sigur că nu sunt nici străini în piață, poate doar un număr redus pe partea de vânzare, având în vedere că din zona reală a economiei nu apar vești bune sau nu apar chiar deloc știri. Faptul că se tranzacționează mai mult acțiuni ale SIF-urilor arată că speculatorii, care intră numai pe titluri lichide, fac piața în aceste perioade”, a declarat Octavian Dragolea, directorul sucursalei din București a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.
El consideră că acțiunile vor înregistra corecții în ședințele ur­mă­toare, întrucât piețele externe încep să scadă.
Adrian Barbu, trader la divizia de brokeraj a BRD, spune că investitorii sunt mult mai precauți cu achizițiile pe termen lung după ce datele macro­eco­nomice din SUA și Europa de Vest arată o încetinire a ritmului de creștere.
“Volumele continuă să se mențină reduse în lipsa unor perspective solide de creștere pe termen mediu și lung”, a mai spus Barbu.
Acțiunile SIF Oltenia și SIF Moldova au fost cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 3,4 milioane lei și respectiv 1,7 milioane lei. Cele două titluri au asigurat astfel 45% din rulajul Bursei.
Cea mai recentă tranzacție cu acțiunile SIF Oltenia a fost efectuată la 1,35 lei, preț în scădere cu 0,74%, iar cotația titlurilor SIF Moldova a stagnat la 1,03 lei.