De mai bine de trei ani se vorbeste, atat in cercurile investitorilor, cat si in presa despre proiectul unei megacompanii petroliere in Europa Centrala si de Est, de natura sa creeze o forta regionala capabila sa faca fata atat eventualelor oferte de preluare din partea grupurilor rusesti sau occidentale, cat si concurentei viitoare de pe piata Europei unite. Acum cateva zile, surse apropiate grupului polonez PKN Orlen au anuntat ca aceasta a pus la punct un proiect de fuziune cu compania ungara MOL, esalonat pe trei etape: formarea unei retele de operatiuni comune, crearea unei societati mixte cu drepturi egale pentru a colabora pe pietele externe si, in cele din urma, o fuziune completa in 2005 sau 2006. La randul sau, MOL e in plin proces de coagulare a unei federatii petroliere central-europene, prin recentele achizitii de participatii la capitalul unor societati petroliere din Slovacia (Slovnaft) si Croatia (INA). Intr-un asemenea context, atat MOL, cat si PKN si-au anuntat candidatura pentru privatizarea Petrom si sunt asteptate sa participe la privatizarea companiei cehe Unipetrol, scoasa la vanzare in aceasta saptamana.
Logic, toate comentariile pe tema intentiilor achizitive ale PKN si MOL se intemeiaza pe ideea ca atat pentru Petrom, cat si pentru Unipetrol, firma poloneza si cea ungara ar putea inainta oferte in consortiu, fie una impreuna cu cealalta, fie si cu implicarea altor parteneri, dintre care cel mai des a fost citat grupul austriac OMV, cealalta forta regionala pe piata petroliera. In sprijinul acestei idei a fost adus, in primul rand, argumentul ca nici una nu dispune singura de resursele necesare (sunt analisti care evalueaza tranzactiile la 400-500 de milioane de dolari pentru Unipetrol si 1,5 miliarde de dolari pentru Petrom). In plus, faptul ca majoritatea directorilor de companii petroliere din zona se cunosc si au relatii personale foarte bune ar face preferabila formarea de consortii limitate la cadrul regional, in locul explorarii unor aliante inedite cu companii occidentale sau rusesti.
Chiar daca insa PKN si MOL (si eventual OMV) vor candida impreuna pentru cumpararea a ceea ce mai e de vanzare prin Europa de Est, aceasta nu inseamna obligatoriu un pas inainte catre proiectata fuziune dintre ele. In urma cu doua luni, directorul pentru Polonia al grupului rus LUKoil, Nikolai Ivcikov, declara ca ideea de grup petrolier central-european “este un mit lansat de media”, pe care “cineva l-a avansat si l-a transformat intr-un banner publicitar foarte bun”. Rusul isi justifica afirmatia spunand, in primul rand, ca singurul plan viabil pentru piata energetica din zona ar consta in combinarea resurselor de petrol si gaze rusesti cu activele central-europene din rafinare, marketing si distributie, pentru ca rafinariile si benzinariile est-europene nu pot supravietui fara materiile prime rusesti.
Intr-adevar, dependenta fata de titeiul rusesc da in continuare dureri de cap multor lideri est-europeni, iar principala sursa de aprovizionare cu materii prime in regiune ramane, totusi, piata ruseasca. Nu mai departe de luna iulie 2003, compania MOL a semnat cu grupul rus Iukos, care ii asigura 60% din materiile prime, un acord pe zece ani pentru livrarea a 7,2 milioane de tone de titei, in valoare de peste 10 miliarde de dolari; inainte de MOL, tot cu Iukos a semnat si PKN un acord similar, desi de valoare mai mica. Totusi, de aici si pana la concluzia ca toate capacitatile de rafinare si statiile de benzina din zona ar trebui sa fie cumparate de rusi e cale lunga, iar reticenta si chiar opozitia est-europenilor fata de planurile companiilor rusesti de a le cumpara activele din sectorul energetic se explica tocmai prin faptul ca o asemenea concluzie li se pare inacceptabila. Anul trecut, de pilda, statul polonez a respins oferta LUKoil de cumparare a rafinariei Gdanska (actualmente Lotos), preferand sa studieze posibilitatea unor modificari legislative pentru ca PKN, impreuna cu o companie britanica, sa se poata implica in aceasta privatizare fara sa incalce regimul concurentei. In context, orice solutie alternativa pare deci de preferat – de unde, intre altele, si declaratiile recente ale oficialitatilor de la PKN si OMV, conform carora ceea ce ii intereseaza cel mai mult la Petrom sunt operatiunile de extractie si productie petroliera si de gaze. Insusi planul de consolidare regionala are in vedere formarea unui grup petrolier cu adevarat integrat, dat fiind ca, daca rafinare si comert cu produse petroliere fac si PKN, si MOL, si OMV, operatiuni de explorare si productie nu fac decat OMV si, in mai mica masura, MOL.
Mai interesant decat argumentul cu sursele de materii prime e insa celalalt lucru spus de Ivcikov, si anume ca un grup petrolier central-european ar fi foarte dificil de coordonat, deoarece toate partile implicate si-ar dori pozitia de lider. Intr-adevar, toate interviurile date in ultimii ani de directorii PKN si MOL evidentiaza un orgoliu extraordinar; fiecare din acestia vorbeste despre ambitia companiei sale de a deveni lider regional si lauda calitatile care ar indreptati-o pentru un astfel de rol. In mod neobisnuit, raportarile financiare si studiile de piata favorabile au inceput sa conteze, in tara de origine, ca argumente pentru cauza nationala reprezentata de compania respectiva. Acum cateva zile, presa ungara prezenta cu mare mandrie un studiu intocmit de compania americana de cercetare in domeniul petrolier John S.Harold, care spunea ca MOL este cea mai profitabila companie europeana si a saptea intr-o ierarhie mondiala, reusind in 2002 un profit net de 9,04 dolari pentru fiecare baril de petrol produs, fata de o medie europeana de 4,60 si o medie globala de 4,63. Comparatia scoasa in evidenta este cea cu OMV, care a realizat in 2002 un profit net de numai 5,09 dolari pe baril.
Mai departe, desi aceste companii vorbesc mereu despre aliante, colaborare si interese comune, toate achizitiile pe care le-au facut pe cont propriu in ultimii ani par concepute exact pentru a taia calea celorlalti spre suprematie regionala. In 2000, MOL a preluat un prim pachet de 36% la rafinaria slovaca Slovnaft – prima achizitie externa realizata vreodata de o companie petroliera din estul Europei. In afara de ratiunea legata de complementaritatea rafinariilor MOL si Slovnaft, geografica si de produse, decizia a fost motivata si de dorinta de a impiedica accesul rivalilor PKN sau OMV; unii analisti spun chiar ca, daca OMV ar fi cumparat Slovnaft, i-ar fi fost apoi atat de usor sa se extinda pe piata ungara, incat insasi existenta independenta a companiei MOL ar fi fost amenintata, concurentul austriac avand resursele de a o prelua.
Michel-Marc Delcommune, actual director financiar al MOL si fost director al firmei belgiene PetroFina, povesteste intr-un interviu acordat recent revistei electronice CFO Europe, ca a fost recrutat in 1999 de unguri intr-un moment cand acestia esuasera in incercarea lor de a atrage un investitor strategic occidental, ca British Petroleum sau Exxon. A fost momentul cand MOL si-a schimbat planurile; vazand ca firmele occidentale nu sunt interesate de Europa de Est, si-a propus sa coaguleze un grup petrolier regional, asigurandu-si aliante cu companii care au pozitii dominante pe pietele din zona (achizitiile ulterioare au confirmat-o: MOL are 40% din piata ungara, Slovnaft 37% din cea slovaca, iar INA – peste 60% din cea croata).
Drept urmare, MOL s-a supus unui program drastic de restructurare, pentru a deveni mai eficienta si pentru a face rost de banii necesari achizitiilor. Acum, printre posibilele aliante e amintita mereu, in afara de PKN, firma austriaca OMV; totusi, dorinta MOL de a evita cu orice pret sa ajunga parte a unui grup regional unde sa se afle intr-o pozitie subordonata va exclude in cele din urma varianta colaborarii cu austriecii, considerati cea mai puternica entitate de pe piata energetica din zona si cu cele mai multe participatii de actiuni la companii din strainatate.
Acelasi este si cazul PKN, unde rezistenta politica la intrarea capitalului strain in industria petroliera nationala a fost extrem de mare, mai ales dupa venirea la putere a guvernului de stanga, acum doi ani. Cu mare greutate, autoritatile poloneze au acceptat ideea directorilor PKN de a negocia o fuziune cu MOL, in cadrul careia fiecare companie sa cumpere o parte din cota detinuta in capitalul celeilalte de statul respectiv. Greu a fost acceptat si faptul ca PKN a inceput si ea, timid, sa se extinda peste granite pe cont propriu, cand a cumparat, la inceputul acestui an, o parte din rafinariile British Petroleum detinute in nordul Germaniei.
Pana acum, cea mai buna veste pentru proiectul de fuziune e ca autoritatile ungare incep sa liberalizeze tarifele la gaze naturale, ceea ce ar permite MOL sa obtina un pret bun din vanzarea diviziei sale de gaze, care ani intregi a facut pierderi din cauza faptului ca tarifele erau limitate artificial de stat, din ratiuni de protectie sociala. Evenimentul, anuntat la inceputul acestei saptamani, a incurajat MOL in eforturile ei de a face rost de bani pentru extindere regionala; recent, compania contractase un credit de 400 de milioane de euro de la un grup de noua banci, pentru a-si finanta operatiunile si programul de expansiune. Prin urmare, oficialii MOL au reinceput sa vorbeasca despre alianta cu PKN, considerata, in termenii lui Michel-Marc Delcommune, “o potrivire perfecta intre egali” si “o tranzactie de importanta celei care a dus la fuziunea RoyalDutch cu Shell”. Ramane de vazut insa, vorba celor de la CFO Europe, care e aici RoyalDutch si care e Shell.
crenguta.nicolae@zf.ro