Romania mai are la dispozitie sapte luni pentru a cheltui cele peste 204 milioane de euro alocati in cadrul programului SAPARD pentru 2002, altfel va fi nevoita sa retuneze toti banii ramasi neutilizati, a avertizat premierul Adrian Nastase.
Premierul a criticat “intarzierile si disfunctionalitatile” care apar pe filiera implementarii proiectelor din cadrul programului, inclusiv unele aspecte negative in activitatea Agentiei SAPARD.
“Cert este faptul ca nu s-a reusit in totalitate sa se realizeze un mecanism bine articulat, incepand cu procesul de elaborare pana la realizarea proiectelor. Desi suntem la inceputul anului, a mai ramas putin timp pentru realizarea acestor obiective si utilizarea integrala a sumelor alocate pentru acest an”, a spus Nastase.
Din analiza realizata de reprezentantii mai multor ministere a rezultat ca, din totalul de 1.502 proiecte depuse, au fost incheiate 584 de contracte si au fost demarate pana acum numai 235 de lucrari.
“Nu este admisibil ca, din momentul intocmirii proiectelor de catre beneficiari, pana la efectuarea primelor plati de catre Agentie, durata sa fie de 8 luni. Nu trebuie sa devina o practica pentru Agentia SAPARD prelungirea termenelor contractuale de achizitii prin acte aditionale”, a spus Nastase.
Lipsa personalului specializat si supercentralizarea deciziilor la agentia din Bucuresti sunt numai cateva dintre elementele care produc intarzieri in derularea proiectelor. In plus, in judete sunt termene diferite de verificare a cererilor de plata, beneficiarii de proiecte se confrunta cu intarzieri nepermis de mari in avizarea documentatiilor si contractelor la Agentia SAPARD, iar slaba comunicare intre agentie si birourile regionale determina intarzieri pe circuitul de avizare.
“La toate acestea se adauga si lipsa capacitatii administrative a unor consilii locale in punerea in aplicare a proiectelor finantate. Procedura verificarii si avizarii proiectelor trebuie sa fie una riguroasa. Rigoarea insa nu se confunda cu ineficienta, cu lenea si nici cu gestionarea defectuoasa a timpului. Nu suntem dispusi sa acceptam ca intarzierile sa fie justificate prin rigoare si nici ca promptitudinea sa fie paravanul greselilor grave sau ale incompetentei”, a mai spus premierul. El a adaugat ca nu trebuie neglijat nici fenomenul contestatiilor care conduc, de asemenea, la intarzierea inceperii lucrarilor si a depunerii cererilor de plata.
Realizarea proiectelor contractate pana in prezent si finantate prin programul SAPARD ar putea duce la dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale, estimandu-se reabilitarea sau construirea a 1.700 de kilometri de drumuri comunale, 3.000 de kilometri de retele de conducte pentru alimentare cu apa, care vor deservi peste 590.000 de locuitori, 830 de kilometri de conducte canalizare care vor fi utile pentru 290.000 de locuitori. De asemenea, investitiile in domeniu marketingului produselor agricole si piscicole vor asigura aproximativ 2.000 de noi locuri de munca si vor determina modernizarea si infiintarea noi capacitati de productie.
Fondurile destinate realizarii programului SAPARD in perioada 2000-2006 sunt de aproximativ 700 de milioane de euro, din care peste 204 milioane euro sunt alocati pentru utilizarea in acest an.
miruna.lebedencu@zf.ro