In prezent exista aproximativ 27,2 milioane de blog-uri (jurnale online), 75.000 de noi astfel de pagini fiind publicate in fiecare zi, conform unui studiu realizat de Technorati, un motor de cautare pentru bloguri. Numarul blogurilor a crescut de 60 de ori fata de acum 3 ani, iar analistii au observat faptul ca numarul se dubleaza la fiecare 5 luni si jumatate. In fiecare zi sunt adaugate aproximativ 1,2 milioane de articole in jurnalele online, adica 50.000 la fiecare ora. Utilizatorii blog-urilor scriu aproape despre orice subiect: politica, discutii despre evenimente importante, jurnalele copiilor si adolescentilor, dar si publicitate facuta de angajatii din departamentele de marketing sau relatii cu publicul de la diverse companii. Studiul mai arata ca 13,7 milioane de bloggeri scriu in continuare pe jurnalele proprii dupa trecerea a trei luni de la deschiderea lor. In plus, unul din patru utilizatori de Internet a citit cel putin un blog, conform Pew Internet, organizatie americana ce se ocupa cu studiul Internetului.