Potrivit datelor Eurostat, la nivelul anului 2021, România avea al doilea cel mai mare număr de medici absolvenți la 100.000 de locuitori (26,2, comparativ cu media UE de 15,3). Deși țara noastră se află încă sub media Uniunii Europene în ceea ce privește numărul medicilor activi la mia de locuitori, există și vești bune: după – exodul medicilor dinainte de anul 2018, ultimii ani indică o încetinire treptată în ceea ce privește migrația medicilor, pe măsură ce condițiile de lucru și nivelul salarial a început să se alinieze la cele oferite de alte state occidentale.

Potrivit MDPI, rata medicilor care au migrat din România în 2018 a scăzut la 2,71%, față de cea de 4,14% în 2016. În plus, dacă în 2016 numărul medicilor era de 44.670, conform datelor OMS citate în raportul Pillars of Health, în 2022 numărul cadrelor medicale active pe plan local crescuse la 71.300 de medici, ceea ce indică o creștere majoră, de aproape 60%.

Un studiu național desfășurat de Colegiul Medicilor din România (CMR) arată că, la întrebarea legată de intenția declarată de migrație, în cazul răspunsurilor de tipul „Probabil da”, procentele au fost de 23,1% (bărbați), respectiv 20,7% (femei), dar la răspunsul de intensitate maximă, „Sigur da”, procentele au fost mult mai scăzute – de 8,4%, respectiv 5,2%. Înclinația spre un astfel de pas se manifestă cel mai frecvent în rândul medicilor tineri, 6 din 10 medici cu vârste mai mici de 35 de ani afirmând pozitiv o intenție probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra.

„În ultimii ani, s-au întâmplat câteva lucruri majore în sistemul medical românesc. Primul este o întoarcere a medicilor, în special a celor cu înaltă calificare, foarte mulți chirurgi revin în România, și nu numai, fapt care mi se pare important, deoarece salariile au devenit atractive. Dar, vedem totodată și o întoarcere a pacientului către spitalele private. Sunt spitale importante, cu anvergură, care deja fac lucruri complicate la nivel de tratamente. Aceasta este o a doua tendință a pieței, care ne bucură și pe noi, fiind parte din sistemul de servicii private din România”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.

Potrivit executivului, după ce diferențele dintre piața locală și alte state din Vestul Europei au fost diminuate de creșterea salariilor din sistemul sanitar, România a devenit chiar una dintre destinațiile preferate. „În afară sunt înstrăinați de prieteni, colegi, familie, pe când aici sunt în țara lor, câștigă la fel de bine, au o demnitate a vieții și se află între prieteni și familie”, subliniază Mihai Marcu.

În plus, condițiile de lucru au fost și ele îmbunătățite, în special prin tehnologiile de top aduse pe plan local, cruciale în diagnosticarea și tratarea pacienților. De la roboți chirurgicali, echipamente de imagistică de ultimă generație, secvențiatoare și analizoare de top, medicii au acum instrumentele necesare pentru a trata adecvat o multitudine de afecțiuni, inclusiv din spectrul bolilor grave. Spre exemplu, doar în 2022, cu ajutorul roboților da Vinci, s-au efectuat nu mai puțin de 1.300 de intervenții, majoritatea (85%) în spitalele jucătorilor privați. 

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, este probabil și cel mai mare angajator din sistemul medical privat. Echipa sa formată din 4.800 de medici, conform raportării anuale pentru anul 2023, reprezintă un procent de aproape 7% din numărul total de medici la nivel național, de 71.300 de cadre. 

Medicii companiei au acces la facilități și aparatură de top care îi ajută să profeseze la fel standarde internaționale, fie că vorbim de spitale, clinici sau laboratoare. Acestora li se adaugă oportunitățile de dezvoltare profesională, MedLife lansând anul trecut un hub de inovație și învățare continuă pentru medicii din cadrul grupului, în cadrul căruia au loc periodic sesiuni teoretice și practice cu invitați din țară, dar și din afară, pe cele mai noi tehnici din lumea medicală.

O contribuție la retenția personalului e adusă, tototdată și de accentul pus pe implicarea și experiența oferită echipei, cu impact direct deopotrivă asupra productivității și bunăstării angajaților, cât și a satisfacției clienților. O acțiune reprezentativă în această dircție e organizarea primei expediții medicale pe Vârful Omu, în 2023, care a fost marcată și de recordul mondial pentru formarea celei mai mari imagini a unui cromozom uman, omologat de Guinness World Records ™️.

Pentru o dezvoltare sustenabilă a sistemului de sănătate, România are nevoie să păstreze medicii activi în țară și să le ofere oportunități de a practica medicina la standarde europene. Pe lângă creșterea salariilor, măsuri precum îmbunătățirea infrastructurii medicale, dotarea spitalelor și a clinicilor cu aparatură performantă, dezvoltarea infrastructurii și în comunitățile cu un număr mai mici de locuitori, crearea oportunităților de învățare, pot avea o contribuție la atingerea acestui obiectiv.

Surse:

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/activ_unit_sanitare22r.pdf

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Healthcare_personnel_statistics_-_physicians

https://www.cmr.ro/studiu-burnout-migratie-malpraxis.html

https://read.oecd-ilibrary.org/social-issues-migration-health/romania-profilul-sanatatii-in-2023_37ca855a-ro#page11

https://cstor.eu/pillarsofhealth/2022/11/5731a67d-pillars-of-health_raport-tara_romania-_romanian_november-2022.pdf

https://www.mdpi.com/2227-7390/10/3/505#B11-mathematics-10-00505