Garda Financiară a suspendat, în primul semestru, activitatea comercială a peste 3.500 de firme pentru nedotarea cu case de marcat electronice și pentru neemiterea bonurilor fiscale, număr aproape dublu față de cel al agenților economici suspendați, din aceleași motive, în ianuarie – iunie 2009, informează Mediafax.
Neemiterea bonului fiscal este contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 8.000 de lei și 40.000 de lei, atrăgând și suspendarea activității firmei în cauză pentru trei luni.
“Totodată, Agenția Națională de Administrare Fiscală amintește agenților economici că neîndeplinirea obligației de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și neintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative constituie contravenții sau, dupa caz, infractiuni”, se arată într-un comunicat al ANAF.
De asemenea, legislația obligă clienții să solicite și să păstreze bonurile fiscale până la ieșirea din magazin.